Marius Budăi anunță calendarul Legii salarizării. Când ar urma să ajungă în Parlament

Data publicării:
Ședință de plen a Parlamentului României.
Plenul Camerei Deputaților. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat luni calendarul legii salarizării, stabilit în coaliție. Astfel, până la 15 iulie 2023 urmează să fie gata analiza cu Banca Mondială şi proiectul de lege, în perioada 15 iulie – 31 august să aibă loc dezbateri cu toate sindicatele, după care proiectul va fi depus în Parlament, la 1 septembrie, la debutul sesiunii parlamentare, potrivit News.ro.

Ministrul Muncii a declarat într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria că pe legea salarizării s-a decis ieri de liderii coaliţiei un calendar, după discuţiile avute cu sindicatele din învăţământ.

Legea salarizării este aferentă cererii de plată numărul 4. Însă, noi nu suntem nici cu cererea doi încheiată, urmează cererea 3 şi apoi cererea 4, însă liderii coaliţiei au hotărât aşa: Până la 15 iulie 2023 să fie gata analiza cu Banca Mondială şi proiectul să fie gata, în perioada 15 iulie – 31 august dezbateri cu toate sindicatele, nu la secretat, cum a fost scris PNRR, după care depunere în Parlament, la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară”, a spus ministrul.

Marius Budăi a precizat că acest calendar a fost mult restrâns, exact pentru a arăta deschidere că sunt determinaţi să rezolve problemele”.

Decarația vine în condițiile în care profesorii au intrat de azi în grevă generală, iar personalul medical anunță că ar putea intra de asemenea în grevă de la 1 iunie, dacă revendicările lor salariale nu sunt rezolvate.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...