Mihai Tudose, despre protestele din ţară: Printre revendicări sunt şi multe „şopârle”, care nu au nicio legătură cu realitatea

Data publicării:
mihai tudose in timpul unei conferinte
Mihai Tudose nu-i da sanse la prezidentiale lui Mircea Geoana. FOTO: Inquam Photos/ Sabin Cîrstoveanu

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că protestele din ţara noastră sunt îndreptăţite. Acesta a mai precizat că printre aceste revendicări sunt şi nişte „şopârle” şi a adăugat că, într-o săptămână sau două, lucrurile se vor calma, în contextul măsurilor luate joi de către Executiv, transmite News.ro.

„Lucrurile nu au mers foarte bine în ultimii ani, din punctul de vedere al veniturilor, al nivelului de trai, pentru că ne-au lovit consecutiv câteva crize mari. S-au acumulat nişte presiuni asupra populaţiei. La fel de adevărat este că sindicaliştii ştiu că noi, PSD, mereu am fost deschişi la acest tip de negocieri şi au venit la Guvern să-şi strige păsurile. Eu am văzut lista cu cele 76 de revendicări ale agricultorilor, unele dintre ele întemeiate, altele nu chiar”, a explicat Mihai Tudose, joi la Antena 3 CNN.

Eurodeputatul PSD a mai spus că este vorba despre revendicări, nu despre „şopârle băgate acolo, care nu au nicio legătură cu realitatea”.

„Noi vorbim acum de cele întemeiate, nu şopârle băgate acolo, care nu au nicio legătură cu realitatea. Din ce am vorbit cu prim-ministrul, din ce ştiu de la colegii mei din Guvern, lucrurile sunt pe cale de a fi încheiate. Şi în şedinţa (de Guvern - n.r.) s-au luat nişte decizii şi eu cred că într-o săptămână, două lucrurile se potolesc”, a mai spus Tudose.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se calculează corect întreținerea la bloc și ce poți face dacă suma ți se pare prea mare
Digi FM
O solistă de muzică populară și soțul ei, acuzați că au furat dintr-un magazin. "Fiul meu m-a sunat plângând...
Pro FM
t.A.T.u, din nou pe scenă după 20 de ani. Reacțiile, extrem de dure: „Au spus că nu se suportă. Oare au rămas...
Film Now
Filmul horror care l-a impresionat chiar și pe Stephen King: „M-a atins complet”. Autorul spune că rar i se...
Adevarul
„Simt cum pierd neuroni când aud de inepțiile ăstora...” Reacția românilor, după ce doi foști membri POT, soţ...
Newsweek
Care pensionari au contribuit cel mai mult la pensie? În ce ani au muncit? Cum pot lua bani în plus
Digi FM
O solistă de muzică populară și soțul ei, acuzați că au furat dintr-un magazin. "Fiul meu m-a sunat plângând...
Digi World
Cum să-ți învingi atacurile de panică. Trucul de 15 secunde care calmează instant anxietatea, recomandat de...
Digi Animal World
Luptă acerbă între doi lei. Imaginile cu fiarele sălbatice mușcându-se au devenit virale
Film Now
Sylvester Stallone, coleg de platou cu fiica sa cea mică. A avut sfaturi pentru Scarlet, dar a ajuns să...
UTV
Naomi Hedman, reacție neașteptată despre fostul ei iubit Andrew Barabancea. „Nu știu cine este!”