Ministerul Mediului propune uciderea a 426 de urși. Asociațiile de mediu critică ordinul, Tanczos Barna se apără: „Nu sunt vânător”

Data publicării:
tanczos barna in vesta verde la o intalnire pe camp
Tanczos Barna. Foto: Facebook

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat miercuri că ordinul pus în dezbatere publică, ce prevede numărul urșilor din România care pot fi împușcați a fost stabilit după „o formulă matematică”. Organizaţia Agent Green a atras atenţia, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului, că proiectul de Ordin supus dezbaterii publice, referitor la populaţie de urs brun din România, „conţine erori crase din punct de vedere legal, ştiinţific şi moral de la prima până la ultima pagină” şi a solicitat retragerea acestuia. Potrivit ordinului, 426 de urși ar urma să fie uciși. 

„Cotele din proiectul de ordin sunt stabilite într-o formulă matematică”, explică ministrul Mediului. „Pleacă de la câteva criterii pe care le-am stabilit împreună cu colegii mei, cu specialişti din minister, am dat enter în Excel, au ieşit nişte cifre, le-am rotunjit şi acelea sunt. Nu sunt pentru mine, pentru judeţul X sau Y. Sunt în funcţie de criteriile pe care le-am stabilit de la bun început, ce a generat calculatorul, acele sunt cifrele. Am luat numărul de pagube, valoarea pagubelor, numărul de atacuri asupra persoanelor, pentru că ele reflectă această situaţie. În teren pot exista situaţii în care sunt conflicte, dar ele nu sunt raportate. Pot exista situaţii când sunt pagube, dar ele n-au fost raportate până acum. Pentru acele situaţii avem o cotă de prevenţie sau de intervenţie care se poate solicita în afara anexei”, a declarat Tanczos Barna.

În acelaşi context, demnitarul a declarat: „Am reglementat pentru prima dată foarte riguros ce se întâmplă în cazul extragerii acestor exemplare de urs, ce responsabilităţi are asociaţia de vânătoare, unde vine cu trofeul, cine evaluează trofeul, care sunt taxele care se plătesc, care este limita peste care nu pot fi extrase ca puncte exemplare din populaţia de urs brun din România. Protejăm, pe de o parte, exemplarele despre care spune că sunt cele de trofeu, şi spunem foarte clar ce se întâmplă procedural şi care sunt autorităţile statului român care controlează aceste extrageri de exemplare”.

„În 2021 am aprobat Ordonanţa 81 care se referă strict la intervenţie imediată. Nu are rol preventiv, pentru că nu poate să aibă. Intervine doar în momentul în care ursul e călare pe porc, deci este în grajd, este în coteţul de găini, în livadă, în curte, în şură. Când deschide vânătorul uşa, iese ursul, că s-au întâmplat şi asemenea situaţii. Ordonanţa 81 nu a fost un măcel. Deci, în 2021, Ordonanţa de urgenţă 81 a însemnat 560 de intervenţii, din care "groso modo" 84% sunt alungări, undeva la 11% sunt relocări şi doar restul de 4,4% sunt eliminări de exemplare periculoase, adică recoltarea exemplarului periculos în situaţii de forţă majoră. Anul trecut am venit cu acea cotă de prevenţie care este prevăzută de lege. Legea spune foarte clar că Ministerul Mediului trebuie să emită an de an o cotă de prevenţie pentru a reduce numărul de conflicte om-urs, pentru a reduce numărul de pagube, pentru a reduce numărul de atacuri care se soldează din păcate, cu decesul concetăţenilor noştri. Pentru cota de anul trecut am mers pe o cotă minimă de 140 de exemplare. Pentru a nu perturba sistemul, am lăsat ca această cotă să fie doar la îndemâna acelor asociaţii de vânătoare în contract direct cu UAT-urile”, a menţionat Tanczos, potrivit Agerpres.

Ministrul Mediului a ţinut să precizeze faptul că nu practică vânătoarea, dar şi că România nu este singura ţară din Uniunea Europeană care intervine preventiv în populaţia de urs.

„Nu sunt vânător. Înainte să-mi pună cineva această întrebare, să ştiţi că n-am fost, nu sunt şi nu voi fi. Sigur pentru viitor, la bătrâneţe nu ştiu să garantez ce mă apucă peste 20-30 de ani, dar n-am intenţia să vânez urşi. Am primit astăzi nişte mesaje şi era bine să clarific acest aspect. Nu suntem singura ţară care intervine preventiv în populaţia de urs brun prin această metodă. Finlanda, Slovenia, Slovacia, Croaţia... toate ţările europene care au o populaţie de urs au şi cote de prevenţie. Nu ne comparăm la procent cu aceste state-membre, pentru că noi suntem undeva la sub 6%, iar ei sunt peste 12% - 16%. În acelaşi timp, este un adevăr faptul că ei deja implementează ceea ce noi încercăm acum pentru prima dată: să zonăm teritoriul României, să vedem care sunt zonele cele mai critice din punct de vedere populaţie, număr de exemplare, număr de conflicte”, a afirmat oficialul.

Proiectul legislativ prin care se propune acordarea unor derogări pentru vânătoarea a 426 de urși este criticat de către reprezentanții asociațiilor de mediu.

Marţi, organizaţia Agent Green a atras atenţia, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Mediului, Barna Tanczos, că proiectul de Ordin supus dezbaterii publice, referitor la populaţie de urs brun din România, „conţine erori crase din punct de vedere legal, ştiinţific şi moral de la prima până la ultima pagină” şi a solicitat retragerea acestuia.

„Face de ruşine instituţia care se numeşte "ministerul mediului". Ceea ce aţi publicat ca fiind un studiu nu arată deloc ca un studiu. Nu puteţi supune dezbaterii publice un proiect de ordin fără a deţine avizul Academiei Române care oricum nu poate fi dat fără a comite un abuz. Proiectul nu are o metodologie serioasă, iar durata colectării datelor indică mai degrabă că aţi v-aţi scos sporadic echipa la picnic cu nişte organizatori de vânătoare de trofee pentru a negocia la telefon cu fondurile de vânătoare preţul şi şpaga pentru fiecare execuţie de urs. Proiectul nu abordează cauza problemei ci doar efectul acesteia. În forma supusă dezbaterii, proiectul va amplifica în mod cert problema. Adică mai multe conflicte om-urs, mai multe pagube, pierderi de vieţi şi destructurarea populaţiei de urs. Şi cel mai grav, la finalul lecturii proiectului de ordin am realizat că ceea ce dvs. numiţi studiu pentru justificarea uciderii planificate a 486 de urşi nu prezintă sub nicio formă impactul asupra populaţiei de urs brun”, punctează activiştii de mediu.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a organizat, miercuri, dezbaterea publică a proiectului de Ordin privind aprobarea nivelului de prevenţie şi de intervenţie pentru prevenirea pagubelor şi a accidentelor produse de specia urs (Ursus arctos).

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Klaus Iohannis și-a făcut o operație estetică. Un chirurg plastician a explicat schimbările vizibile de pe...
Digi FM
Victor Ponta, primele declarații despre noua parteneră, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Enrique Iglesias, din nou tată, a patra oară, la 50 de ani. Viața de părinte îi priește: "Sunt relaxat acasă...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
Un livrator nepalez a fost lovit pe neașteptate cu pumnul pe stradă de un necunoscut. „Du-te înapoi în țara...
Newsweek
Casa de Pensii anunță care pensionari nu mai plătesc CASS chiar dacă au pensia peste 3.000 lei
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
VIDEO Statui vechi de milenii, avariate de un turist, la un muzeu din China. A sărit de la 5 m înălțime...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Soția lui Bruce Willis dezvăluie cea mai grea decizie după diagnosticul actorului: ”Nu mai e omul pe care...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie