Ministrul Agriculturii: Nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor. Toate alimentele sunt de bază

Data actualizării: Data publicării:
adrian chesnoiu
Adrian Chesnoiuî Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a precizat că nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor. El de asemenea a precizat că, având în vedere că „nu de puţine ori” producătorii de alimente spun că retailerii nu acceptă renegocieri de preţuri, dar cele de la raft au crescut, guvernul ia în calcul „intervenţii echilibrate”.

„Alimentele nu vor fi raţionalizate, ca să eliminăm şi această zonă în care unii, care nu cunosc agricultura României şi capacitatea fermierilor români de a produce, speculează. Deci nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor, să ajungem ca pe vremurile de dinainte, să luăm alimente pe cartelă”, a declarat duminică acesta, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că „toate alimentele sunt de bază”.

„Se discută, se analizează soluţii, pentru a-i proteja pe români să-şi asigure coşul zilnic. În rest, că sunt şase, că sunt 8, că sunt 10, că sunt 15 sau 20, la finalul analizei, cu siguranţă vă vom prezenta aceste date”, a precizat ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

„Unii producători îmi spun că retailerii nu au acceptat renegocieri de preţuri”

Totodată, acesta a spus că analiza va avea în vedere „aspecte care ţin de angajament bugetar care ţin şi de o echilibrare a pieţei”.

„Faptul că pleacă de la poarta fabricii un produs cu un preţ şi ajunge pe rafturile magazinelor la un preţ majorat, să ştiţi că nu producătorul de alimente, care ştie foarte bine să producă şi să ne pună pe masă alimente de calitate şi la un preţ rezonabil are vreo influenţă, ci de foarte multe ori cei care comercializează aceste produse.

Nu de puţine ori am discutat cu fermierii şi cu producătorii de alimente şi îmi spuneau că retailerii nu au acceptat renegocieri de preţuri, nu au acceptat să ajusteze valoarea contractelor, dar cu toate astea, preţurile la raft au crescut. Şi atunci trebuie să ne uităm către cei care fac comerţ, nu către cei care produc”, a menţionat Adrian Chesnoiu.

În acest sens, sunt luate în vedere, la nivel guvernamental, „intervenţii echilibrate”, a mai precizat el.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat, miercuri, informațiile privind o posibilă plafonare a prețurilor la alimentele de bază, afirmând că o astfel de măsură nu poate fi decât limitată pe o perioadă scurtă de timp, pentru că altfel „intervenim într-o piaţă liberă pe care ne-am dorit-o cu toţii”. „Eu unul nu îmi doresc să mă întorc la comunism”, a transmis el.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...