Ministrul Apărării vrea ca soldații români să aibă parte de instruire la comun cu cei din Israel

Data publicării:
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, citește un discurs.
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, i-a propus ambasadorului Israelului la Bucureşti, Reuven Azar, ca armatele celor două ţări să aibă parte de exerciții de instruire comune, informează Agerpres.

Reuven Azar a fost primit, vineri, la sediul Ministerului Apărării. Pe parcursul discuţiilor, cei doi oficiali au discutat despre cooperarea în domeniul apărării atât în format bilateral, cât şi NATO şi UE, precizează un comunicat al ministerului român.

În acest context, "a fost evidenţiată relaţia fructuoasă cu forţele armate israeliene, fiind exprimat interesul părţii române pentru dezvoltarea cooperării în domeniul instruirii în comun, precum şi la nivelul forţelor aeriene, navale sau al medicinei militare".

Ministrul Apărării a apreciat rolul activ al Israelului din perspectiva de partener în cadrul Dialogului Mediteranean al NATO şi a subliniat sprijinul pentru consolidarea relaţiilor Statului Israel cu Uniunea Europeană.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
Digi FM
Momentul în care Elena Udrea își reîntâlnește fiica, după ieșirea din închisoare. Micuței nu-i venea să...
Pro FM
„Amore”. Dua Lipa, îndrăgostită pe străzile din Palermo, în imaginile de peste 2 milioane de like-uri
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Ce se întâmplă dacă nu pui telefonul pe modul avion în timpul zborului. Avertismentul unui pilot: „Nu este...
Newsweek
Referendum pentru tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei. De ce nu se rezolvă în Parlament?
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Pisica cu cel mai mare nas, în sfârșit diagnosticată. Motivul ciudat pentru care arăta atât de diferit
Film Now
Nicole Kidman și Sandra Bullock, în primele imagini de pe platourile de la „Practical Magic 2”: „Vrăjitoarele...
UTV
Lumea wrestlingului este în doliu: Hulk Hogan a murit la 71 de ani