Ministrul Proiectelor Europene: Nu vor exista consecințe din cauza jaloanelor întârziate din PNRR

Data publicării:
dan vilceanu
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dan Vîlceanu. Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, că Ministerul Cercetării, Inovației și Digitalizării trebuie să încheie în două săptămâni două jaloane de ținte din PNRR, după termenul de la finalul lui martie, lucru care nu va afecta implementarea Planului. Oficialul din Guvern a explicat că jaloanele care trebuie încheiate în martie se referă la cererea de plată care va fi depusă în octombrie.

„În ceea ce privește activitatea Guvernului, sunt două jaloane de la Ministerul Cercetării, Inovației și Digitalizării care vor fi închise în următoarele două săptămâni”, a spus Dan Vîlceanu.

Ministrul a spus că nu vor exista consecințe din cauza întârzierii îndeplinirii acestor jaloane.

„Jaloanele pe care trebuie să le închidem la martie se referă la cererea de plată pe care o vom depune în octombrie”, a mai explicat acesta.

Vîlceanu a mai spus că la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării există „câteva chestiuni sensibile” în zona de cloud guvernamental, lucru care necesită „o comunicare mult mai aplicată cu Comisia Europeană”.

„În ceea ce privește jaloanele și țintele pentru luna martie, lucrurile arată bine. Dintr-un total de 24 de jaloane, au fost închise 11 până astăzi. Astăzi în ședința de Guvern au mai fost închise încă 5 și rămân 6 să fie închise astăzi și mâine. Sunt acte care nu necesită întâlniri ale Guvernului. Sunt strict proceduri interne în anumite ministere, rămânând ca două să fie închise în următoarele două săptămâni. Mă refer la jaloanele de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, unde există câteva chestiuni sensibile în zona de cloud guvernamental, lucru care necesită o comunicare mult mai aplicată cu Comisia Europeană, astfel încât să nu ne apucăm să facem demersuri care după aceea să fie neagreate cu Comisia.

Primul jalon este la Ministerul Mediului. Astăzi a fost adoptat în ședința de Guvern bugetul pentru Agenția Fondului de Mediu. În acest buget este inclus și acel program «Prima conectare».

Pe valul renovării avem mai multe jaloane la Ministerul Dezvoltării. Se referă la ghidurile care au fost deja publicate în Monitorul Oficial de către Ministerul Dezvoltării, jaloanele fiind toate închise.

La Energie va fi lansat mâine apelul de proiecte privind producția de energie din surse regenerabile.

La Ministerul de Finanțe există două jaloane închise de anul trecut.

La Ministerul Muncii am avut câteva jaloane. Aici mă refer, pe de o parte, la reforma privind sustenabilitatea Pilonului de Pensii II. Este o OUG deja de câteva săptămâni în vigoare. Fusese închis.

Astăzi am instituit instrumentul financiar de fonduri pentru Fondul de digitalizare acțiune climatică și alte domenii de interes. Este un jalon pe care l-a avut de închis Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Este finalizat jalonul de la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului legat de acele OMD-uri (Organizațiile pentru Managementul Destinației), care este închis de câteva săptămâni. Tot în colaborare cu MIPE am avut de închis un jalon privind Planul de acțiune pentru utilizarea patrimoniului cultural în vederea sporirii comptitivității sectorului turismului din România.

Un alt jalon care a fost adoptat astăzi în Guvern se referă la intrarea în vigoare a cadrului de reglementare pentru cicloturism, unde Ministerul Dezvoltării este cel de reformă.

Ministerul Justiției a avut un act normativ adoptat referitor la intrarea în vigoare a HG de aprobare a Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025.

Agenția Națională pentru Achiziții Publice a avut un jalon închis încă de anul trecut.

La Educație sunt 3 jaloane care vor fi închise astăzi și mâine”, a afirmat Dan Vîlceanu.

Cu o zi înainte de termenul limită, Guvernul îndeplinise doar 11 obiective din cele 24 obligatorii.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a spus că au existat discuții între Executiv și comisarii europeni și a spus că „anumite lucruri se vor optimiza în funcţie de necesităţile şi provocările actuale”, amintind că în PNRR nu au fost alocați bani pentru agricultură și nici pentru Portul Constanța.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri