Video Motivul unui senator POT să ceară bani de chirie, deși stă în București: „Am 7 copii. Ai nevoie de loc de reculegere”

Data actualizării: Data publicării:
Gheorghe Vela. senator POT.
Gheorghe Vela. senator POT. Foto: Facebook/ Gheorghe Vela

În ultima ședință de plen a acestei sesiuni legislative, parlamentarii au votat pentru eliminarea diurnei de cazare pe care o încasau aleșii care au locuințe în București sau Ilfov. Deși la votul din plen inițiativa a trecut fără probleme, nu au lipsit scandalul și afirmațiile scandaloase. Un senator de la POT a motivat că munca unui parlamentar este deosebit de solicitantă și că banii de chirie îl ajută atunci când are nevoie de un moment de reculegere, departe de cei șapte copii.

20 de deputați și 12 senatori au încasat lunar între 4.600 și 6.000 de lei pentru decontarea chiriei. Potrivit Europa Liberă, printre chiriașii finanțați de Parlament se numără deputatul AUR Mugur Mihăescu. Același deputat care deține o casă în voluntari și trei restaurante în Centrul vechi al capitalei. El susține acum că votează legea cu două mâini și a explicat că nu a avut habar ce bani a primit de la Parlament.

Mugur Mihăescu, deputat AUR: Nu am apartament în București. Am casă în Ilfov. N-am problemă sa o donez.

Reporter: De ce nu ați donat până acum?

Mugur Mihăescu, deputat AUR: Nu am știut ce încasam. Eu, unul, habar nu aveam ce conține acea diurnă pe care o luam.

Și pentru fostul ministru de finanțe Adrian Câciu, de la PSD, banii de chirie erau un mister.

Adrian Caciu, parlamentar PSD: Începând cu luna iunie, am renunțat și am returnat toți banii de cazare. Legea veche permitea și mi s-a părut normal, de când noi am luat inițiativa de a modifica legea, să revenim și în partea morală și nu numai în cea de legalitate.

La dezbaterea din plen au existat și păreri împotriva inițiativei. Un senator POT spune că deși are deja o locuință în București, are nevoie și de un loc de reculegere, departe de nevastă și cei șapte copii.

Gheorghe Vela, senator POT: Munca de parlamentar e o muncă deosebit de solicitantă. Când ai făcut o făgăduință să aperi interesele românilor, ai nevoie de liniște. Da, locuiești în București, dar poate ai o familei numeroasă, cum am eu 7 copii. Ai nevoie de loc de reculegere. E nevoie ca toți senatorii să beneficieze de drepturi egale. Nu doar cei din provincie.

Florin Velcescu, deputat AUR: Aș fi dorit să văd mai multă austeritate din partea parlamentarilor. În cetățeni dăm cu biciul tare. Să aplicăm la toată lumea, dacă facem ceva

Alexandru Dimitriu, deputat USR: E o chestiune de bun simț. Bunul simț nu trebuie reglementat. Trebuie să existe. E de bun simț să nu iei bani de cazare dacă ai o proprietate în București și lucrezi în București. E de bun simț să nu iei bani de cazare dacă locuiești în Ilfov. Poate în viitor o să avem bunul simț necesar să nu mai reglementăm bunul simț.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, spune ca reforma statului ar trebui să pornească de sus în jos.

„Reforma statului trebuie să plece de la vârf și nu de la oamenii care muncesc din greu! (...) Voi veni rapid cu un pachet de măsuri consistente care va cuprinde o tăiere drastică a privilegiilor și sinecurilor. Repet: trebuie acționat de sus în jos, dacă vrem să trecem cu bine peste această perioadă dificilă pentru economia României, a transmis președintele Camerei Deputaților Sorin Grindeanu pe Facebook.

În medie, un parlamentar primește lunar un salariu de aproximativ 11.000 de lei net. Aleșii mai beneficiază de încă aproximativ 17.000 de lei lunar pentru birourile parlamentare, decontarea transportului, deplasări în străinătate și abonament la telefonul mobil.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Klaus Iohannis și-a făcut o operație estetică. Un chirurg plastician a explicat schimbările vizibile de pe...
Digi FM
Victor Ponta, primele declarații despre noua parteneră, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Enrique Iglesias, din nou tată, a patra oară, la 50 de ani. Viața de părinte îi priește: "Sunt relaxat acasă...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
Un livrator nepalez a fost lovit pe neașteptate cu pumnul pe stradă de un necunoscut. „Du-te înapoi în țara...
Newsweek
Casa de Pensii anunță care pensionari nu mai plătesc CASS chiar dacă au pensia peste 3.000 lei
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
VIDEO Statui vechi de milenii, avariate de un turist, la un muzeu din China. A sărit de la 5 m înălțime...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Soția lui Bruce Willis dezvăluie cea mai grea decizie după diagnosticul actorului: ”Nu mai e omul pe care...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie