Nicolae Ciucă anunţă „cu bucurie” vestea includerii României în programul Visa Waiver, deși SUA nu au anunțat încă o decizie

Data publicării:
nicolae ciuca la o sedinta a parlamentului
Nicolae Ciucă. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a anunţat marţi „vestea includerii României în programul Visa Waiver al SUA” Aceasta, deși Washingtonul nu a anunțat oficial o decizie. Potrivit autorităților de la București, România a îndeplinit la 30 septembrie criteriile pentru a fi inclusă în acest program. Cel mai probabil, românii vor putea călători în SUA fără viză de anul viitor.

„Anunț cu bucurie vestea includerii României în programul Visa Waiver al SUA, care va permite românilor, ca din 2025, să călătorească fără vize în Statele Unite. De-a lungul anului 2023, am avut discuții directe cu senatori americani și am făcut eforturi diplomatice intense pentru a obține acest statut. În martie, senatorii Durbin și Shaheen au introdus un proiect de lege în Congres pentru a sprijini România în acest demers. A fost un moment crucial și un semnal puternic din partea partenerilor noștri americani”, a scris Ciucă pe Facebook.

„În aceeași perioadă, a mandatului meu de premier, am numit un coordonator național pentru Visa Waiver, astfel încât toate instituțiile să lucreze împreună pentru îndeplinirea criteriilor tehnice și de securitate necesare. Aceste eforturi nu doar că vor facilita călătoriile, dar vor consolida și mai mult relația noastră strategică cu SUA, în beneficiul fiecărui român”, a adăugat el.

De fapt, România nu a fost încă inclusă în program. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a anunţat că România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver, dar că Bucureștiul așteaptă încă „o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare”.

După ce autoritățile americane validează scăderea ratei de refuz a vizelor pentru români sub 3%, Departamentul american de stat informează Departamentul de securitate internă, care face propria evaluare. Apoi, anunță Congresul că sunt îndeplinite condițiile pentru ca cetățenii români să călătorească în State fără viză, pentru perioade mai scurte de 90 de zile. Ulterior, aleșii americani validează prin vot decizia.

În prezent, România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care nu sunt incluse în programul Visa Waiver.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...