Nicolae Robu: Primăria Timișoara nu este în colaps și nici nu o să intre

Data actualizării: Data publicării:
nicolae-robu-digi24-fb

Primarii marilor oraşe spun că au mari probleme cu banii. Avertismentul a venit de la Robert Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România. Vineri, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că toate cele șapte primării din București sunt în faliment nedeclarat. Nicolae Robu, edilul Timișoarei, a declarat luni dimineață că primăria condusă de el „nu este în colaps și nici nu o să intre”.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a spus, vineri, că Bucureștiul este în situația unui faliment nedeclarat. În acest context, Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara, a declarat luni dimineață la Digi24 că primarii au „avertizat că lucrurile nu vor merge bine, așa cum au fost ele stabilite”.

Eu nu cunosc situația de la București. Primăria Timișoara nu este în colaps și nici nu o să intre, numai că a trebuit să reducem multe dintr cheltuieli și să reducem banii alocați pentru investiții”, a precizat Robu.

El a adăugat că „s-a ajuns la această situație pentru că, desi s-a crescut cota parte din impozitul pe venit, care a rămas la bugetul local în ideea de a se compensa reducerea acestor venituri, urmare a scăderii impozitului plătit de angajat, de la 16 la 10%, s-au transferat către primării toate cheltuielie de salarizare a asistenților sociali ai persoanelor cu dizabilități. Aici este principala lovitură pe care am primit-o”, a explicat primarul Timișoarei.

Noi avem venituri mai mari cu 40 milioane lei față de cât am avut în 2018 din această sursă, care e principala sursă, cota parte din impozitul pe venit, dar cheltuielile cu salarizarea asistenților sociali sunt cu 62 de milioane de lei mai mari. Înseamnă un plus de 22 milioane lei povara pe bugetul local. Ori, noi avem multe lucruri de făcut. Trebuie să facem noi investiții, să reabilităm, să dotăm la zi spitalele și scolile”, a adăugat Nicolae Robu.

Citește și De ce la Cluj se poate și Bucureștiul este falimentar? Ce răspunde Gabriela Firea

De ce se plâng primarii de bani

Primarii spun că s-a ajuns în situaţia aceasta pentru că de la Guvern primesc tot mai puţini bani şi că scăderea cotelor defalcate din TVA, care ajung la administraţia locală, îngroapă bugetele locale.

Primarii marilor oraşe, dar şi cei ai comunelor, sunt nemulţumiţi de felul în care Executivul, prin Ministerul de Finanţe, a ales să distribuie banii către administraţiile locale: arbitrar şi injust, susţin ei.

Spun edilii că sunt nevoiţi să se descurce fiecare cum poate pentru a asigura funcţionarea instituţiilor pe care le au în subordine, pentru că le-au fost promise nişte sume de bani atunci când a fost votată Legea bugetului, însă, ulterior, promisiunile nu au mai fost respectate. Primarii subliniază ideea că nu cer bani în plus, ci îşi vor doar drepturile, prevăzute de legislaţia în vigoare.

Edilii din ţară estimează că peste 10 milioane de români vor avea de suferit din cauza măsurilor luate de Executiv şi se întreabă câţi bani le vor rămâne pentru susţinerea funcţionării spitalelor, a încălzirii şcolilor ori a susţinerii altor servicii publice.

Şi, în timp ce veniturile administraţiilor locale scad, cheltuielile rămân aceleaşi. Dacă în unele cazuri primarii reuşesc să se menţină pe linia de plutire, în Bucureşti, administratorul public îi roagă pe cei din direcţiile Primăriei să limiteze cheltuielile.

Mai mult, Gabriela Firea anunţa, la finalul săptămânii trecute, că Primăria Capitalei are nevoie urgent de 1 miliard de euro. Săptămâna această ar urma să aibă loc o întâlnire între primari, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Klaus Iohannis și-a făcut o operație estetică. Un chirurg plastician a explicat schimbările vizibile de pe...
Digi FM
Victor Ponta, primele declarații despre noua parteneră, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Enrique Iglesias, din nou tată, a patra oară, la 50 de ani. Viața de părinte îi priește: "Sunt relaxat acasă...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
Un livrator nepalez a fost lovit pe neașteptate cu pumnul pe stradă de un necunoscut. „Du-te înapoi în țara...
Newsweek
Casa de Pensii anunță care pensionari nu mai plătesc CASS chiar dacă au pensia peste 3.000 lei
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
VIDEO Statui vechi de milenii, avariate de un turist, la un muzeu din China. A sărit de la 5 m înălțime...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Soția lui Bruce Willis dezvăluie cea mai grea decizie după diagnosticul actorului: ”Nu mai e omul pe care...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie