Nicuşor Dan: „Relaţia între România şi SUA este una corectă, normală”. Ce spune președintele despre o vizită la nivel înalt

Data actualizării: Data publicării:
trump nicusor dan
Foto: INQUAM Photos/ Eduard Vinatoru

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că relaţia între România şi SUA este una corectă, normală la momentul ăsta şi continuă să creadă că, pentru o vizită la nivel înalt, ea trebuie pregătită mult mai temenic pe multiple paliere, care să ducă inclusiv la investiţii.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat la Haga, după Summitul NATO, dacă România o să organizeze în acest an o întâlnire bilaterală cu preşedintele SUA, Donald Trump.

Şeful statului a precizat că în acest interval au fost întâlniri cu oficiali americani, cu ataşatul SUA şi că există o colaborare.

„Relaţia între România şi Statele Unite este, în opinia mea, una corectă, normală la momentul ăsta. Însă, continui să cred că, pentru o vizită la nivel înalt, ea trebuie pregătită mult mai temeinic pe multiple paliere, care să ducă inclusiv la investiţii, la colaborări foarte consistente, nu o vizită, pur şi simplu, de protocol”, a spus preşedintele.

Afirmațiile lui Nicușor Dan vin în contextul în care, începând cu decizia Curții Constituționale de a anula prima rundă a alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, relația României cu SUA a fost afectată de declarațiile și presiunile partenerilor americani.

Secretarul de Stat Antony Blinken a spus că eforturile Rusiei de a influența alegerile au fost „extinse și bine finanțate”. Departamentul de Stat al SUA a transmis că sprijină autoritățile române, încurajând încrederea în integritatea procesului electoral.

Vicepreședintele american JD Vance a criticat dur această decizie, apreciind, ironic, că democrația românească nu rezistă în fața „câtorva sute de mii de dolari” din marketingul electoral sponsorizat de Rusia.

Reacții dure au venit și dinspre Donald Trump Jr. și Elon Musk, șeful Tesla afirmând că democrația din România a fost subminată.

De asemenea, SUA au suspendat includerea României în programul Visa Waiver, motivând că a au luat decizia pentru revizuirea standardelor de securitate. Un document intern NSC a dezvăluit că decizia a fost influențată și de anularea alegerilor.

Concomitent, în discursuri publice, oficialii americani au avertizat că alianța transatlantică se bazează pe valori democratice și că „alegerile corecte” sunt esențiale.

După alegerile din luna mai, Nicușor Dan a vorbit telefonic cu Donald Trump, marcând o îmbunătățire a relației bilaterale.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A vrut să pară cool, dar românii l-au taxat imediat! Gafa făcută de Nicuşor Dan de față cu partenera sa...
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Pro FM
Speak, recunoscător că nu s-a îmbogățit peste noapte când a intrat în muzică: "Cred că acum eram în pământ
Film Now
Cum a început prietenia dintre Sandra Bullock și Jennifer Aniston: „Hollywood ne-a divizat, nimănui nu-i...
Adevarul
Automobilul german care făcea furori în România comunistă. „Are o sobă în spate ca să-ți țină mâinile calde...
Newsweek
Casa de Pensii gata să dea un nou contract de 9.000.000€ firmei care a blocat recalcularea pensiilor
Digi FM
Dan Alexa și Andrada, a doua lui soție, au divorțat la notar. Și-au pus fiul pe primul plan: “Custodia va fi...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Panică pe plajele din Maine, după ce un rechin alb uriaș a fost observat aproape de țărm. Poliția avertizează...
Film Now
Orlando Bloom, de nerecunoscut în „The Cut”. Dieta extremă ținută de actor: „Nu e ceva de încercat acasă”
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...