Noi consultări la Cotroceni. Nicușor Dan: O să avem o schiță pentru setul de măsuri. Un nou guvern, „în zece zile, cam așa”

Data actualizării: Data publicării:
2025-06-04-1071
Nicușor Dan, președintele României. Foto: Inquam Photos / George Călin

Astăzi vom afla mai multe detalii despre cum va arăta programul de guvernare, iar în zece zile vom ști și numele premierului, a anunțat președintele Nicușor Dan. Șeful statului este aproape convins că PSD va face parte din noul guvern.

Nicuşor Dan, care a participat duminică la Gala „Retragerea unei legende”, a fost întrebat dacă vom avea premier la sfârşitul săptămânii viitoare.

„E o posibilitate”, a spus preşedintele.

El a precizat că toată săptămâna care începe azi vor exista consultări politice.

„În acest moment, aşa cum v-am spus de mai multe ori, toate sunt scenarii de lucru. În momentul în care o să vedeţi un pachet asumat de partide, acela va fi. Dar sunt scenarii de lucru”, a spus el.

„Vor fi consultări la Cotroceni cu liderii partidelor şi minorităţii. Suntem într-o fază de discuţii şi eu apreciez foarte mult că toţi oamenii sunt rezonabili, adică vorbesc de liderii partidelor. Aşteptaţi-ne să venim cu setul asumat de măsuri. O să fie, să zicem, o schiţă mâine (azi - n.r.) de cum o să meargă lucrurile în continuare”, a adăugat Dan, precizând că toate variantele care circulă în spaţiul public „sunt la stadiu de discuţii în momentul acesta”.

Joi, Nicuşor Dan a afirmat că este fericit că toate partidele cu care se poartă discuţii vor să intre la guvernare.

Programul economic

El a precizat că luni, 9 iunie, va fi o discuţie şi despre programul economic.

„O să fie o discuţie simultană cu discuţia pe celelalte capitole de program care urmează să fie finalizate luni. O să fie o lungă discuţie, luni după-amiază, pe tot pachetul”, a spus Dan.

Întrebat dacă partidele se tem să îşi asume guvernarea, având în vedere măsurile nepopulare care urmează, preşedintele a răspuns: „Nu, dimpotrivă, eu sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuţii vor să intre la guvernare”.

El estimează că un guvern nou va fi învestit în „zece zile, cam aşa”.

Întrebat dacă PSD intră la guvernare, Dan a răspuns: „Cred că da”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie