Nume noi la Institutul Revoluţiei. Cine sunt cei patru revoluţionari numiţi de Klaus Iohannis

Data publicării:
revolutie-1989

Preşedintele Klaus Iohannis a numit, vineri, şase noi membri în Consiliul Naţional al Institutului Revoluţiei Române. Printre aceştia, se numără actorul şi regizorul Ion Caramitru, dar şi magistratul Dan Voinea, fost procuror în procesul Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu, care s-a ocupat și de dosarele Mineriadei și Revoluției. În Consiliu au mai fost numiți patru revoluționari.



Radu Filipescu, de pildă, este un cunoscut disident anticomunist şi membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi APADOR-CH, organizaţii pentru drepturile omului apărute imediat după Revoluţie. Nicoleta Lorena Giurcanu a ieşit în stradă în 1989, la vârsta de 14 ani pentru a scanda împotriva regimului comunist. Teodor Mărieş este revoluţionar şi preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989. Iar Florian Răzvan Mihalcea se numără printre iniţiatorii Proclamaţiei de la Timişoara.

Noii membri ai Consiliului Național al Institutului Revoluției Române:

1. Ion Caramitru este actor, regizor, preşedinte al UNITER şi director al Teatrului Național din Bucureşti. S-a remarcat ca oponent al regimului comunist, fiind una dintre figurile centrale ale Revoluţiei Române din decembrie 1989. Pe data de 22 decembrie 1989, a anunţat, în direct, la Televiziunea Română, fuga soţilor Ceauşescu şi căderea regimului comunist.


2.  Radu Filipescu a fost disident anticomunist, în perioada 1983-1986 fiind închis pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste. După Revoluția Română din decembrie 1989, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi preşedinte în perioada 1998 - 2012, membru fondator al APADOR-CH, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Revoluţionarilor fără Privilegii. Este absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicații din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti.

3. Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei) a ieşit în stradă, în decembrie 1989, la vârsta de 14 ani, alături de tatăl si fratele său pentru a scanda lozinci împotriva regimului comunist. A fost arestată şi bătută cu brutalitate, fiind trimisă ulterior, alături de fratele ei, într-o casă de corecţie unde a fost supusă unor tratamente umilitoare.

4. Teodor Mărieş este preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989. În decembrie 1989, s-a aflat în stradă, militând împotriva regimului comunist. S-a implicat activ pentru continuarea cercetărilor în dosarele Revoluției şi Mineriadei, a luptat pentru drepturile revoluţionarilor şi a făcut greva foamei pentru Legea Imprescriptibilităţii Crimei şi Legea Lustraţiei.

5. Florian Răzvan-Mihalcea este, în prezent, președintele Societăţii Timișoara, asociaţie înfiinţată de un grup de intelectuali timişoreni, participanţi la Revoluţia din decembrie 1989. A fost unul dintre iniţiatorii „Proclamaţiei de la Timişoara” şi una dintre persoanele care au făcut presiuni pentru adoptarea unei legi a lustraţiei.

6. Dan Voinea, general și magistrat român, a fost procuror în procesul Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu. A instrumentat Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi Dosarul Revoluției din decembrie 1989.

(Citiți aici mai multe materiale despre Revoluția din 1989, anul care a schimbat lumea)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri