Dăncilă nu mai merge să dea explicații în Parlament. Decizia, propusă de Florin Iordache

Data actualizării: Data publicării:
dancila

Ora premierului, care trebuia să aibă loc în această dimineaţă, în Camera Deputaţilor a fost anulată. Dezbaterea a fost cerută de Opoziţie şi programată încă de acum o săptămână. În tema ei sunt angajamentele României faţă de Uniunea Europeană şi modul în care Guvernul le respectă. Iar momentul, unul cu totul special: la o zi după raportul MCV şi după rezoluţia Parlamentului European.

Ora premierului, în care premierul Viorica Dăncilă urma să participe la o dezbatere pe tema legilor justiţiei în Camera Deputaţilor, a fost amântă miercuri, premierul urmând să participe în acelaşi interval la ceremonia de depunere a jurământului de către ministrul delegat pentru Afaceri Europene George Ciamba.

Pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor erau programate, de la ora 10:00, "Dezbateri politice, cu participarea prim-ministrului, la solicitarea Grupului parlamentar al PNL cu tema "Angajamentul Guvernului Dăncilă privind respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi ale reprezentanţilor instituţiilor UE referitoare la modificările Legilor Justiţiei, ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală"", în ccdrul Orei premierului.

Deputatul social-democrat Georgian Pop a explicat că amânarea, decisă la propunerea vicepreşedintelui Camerei Florin Iordache, a fost determinată de suprapunerile de program ale lui Dăncilă care, tot de la ora 10:00 ar urma să participe la învestirea lui George Ciamba ca ministru delegat pentru Afaceri Europene.

Pe programul oficial al premierului, însă, miercuri dimineaţă nu era înscris niciun eveniment.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...