Parlamentarii nu renunță la hotel. „Nu avem timp să ne plătim chiria”

Data publicării:
16012013 20parlam 20hotel-44115

Liderii grupurilor parlamentare negociază acum cu managerii unor hoteluri de patru şi cinci stele posibilitatea de a obţine camere mai ieftine, care să se încadreze în suma de 4.000 de lei pe lună pe care ar urma să o primească fiecare parlamentar care nu are locuința în București. E jumătate din cât a plătit Parlamentul până acum pentru cazarea senatorilor și deputaților. Aleşii s-au declarat dispuşi să renuţe la unele facilităţi care ar ieftini cazarea.

Administraţia hotelurilor Radisson, Mariot şi Rin va analiza cererea şi va da un răspuns săptămâna viitoare.

Aleşii sunt gata sa renunţe la unele servicii oferite de hotel cum ar fi micul dejun, curăţenia zilnică şi accesul la sala de fitness.

Parlamentarii au primit o ofertă din partea Asociaţilor Patronale din Turism, care promite condiţii de 4 stele la preţuri avantajoase. De precizat că numai hotelurile de două şi trei stele au tarife sub 4.000 de lei pe lună, potrivit site-ului booking.com.

Ca să nu fie nevoiţi să stea cu chirie, unii parlamentari invocă tot felul de motive.

Noi nu avem timp să mergem să ne plătim chirie, telefon, întreţinere, să ne ducem hainele la spălat. Acolo ne era foarte comod. În afara faptului că avem o anumită securitate personală acolo”, a declarat Mircea Grosaru, deputat al grupului minorităţilor naţionale.

Alţii care stau deja cu chirie împărtăşesc din experienţa lor.

„Acolo unde am stat am fost atacat în lift şi mi-a luat telefonul”, a mărturisit Mircea Toader, deputat PDL.

Un senator al puterii, veteran al cazării la hotel, pare resemnat.

Eu am stat opt ani la hotel şi aş prefera tot aşa. Până la urmă trebuie să dăm un exemplu. Nu o să murim acum un an, doi, trei”, a afirmat Ioan Chelaru, senator PSD.

Deocamdată renunţarea la hotel este doar o ipoteză de lucru, care se negociază de două săptămâni şi pe care aleşii o percep ca pe un mare sacrificiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Selena Gomez, răvășitoare la Festivalul de Film de la Cannes. Actrița a izbucnit în lacrimi la premiera...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...