Parlamentul a adoptat legea care interzice condamnaților penal să candideze la prezidențiale

Data publicării:
presedintele romaniei
Deputaţii au adoptat, decizional, o propunere de lege care interzice persoanelor care au condamnări penale definitive să participe la alegerile prezidențiale. Foto: Inquam Photos / George Călin

Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie interdicţia participării la alegerile prezidenţiale pentru persoanele care au, la data depunerii candidaturii, condamnări penale definitive.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat cu 223 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 22 de abţineri, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, conform Agerpres.

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”, conform unui amendament al PSD, USR, PNL, UDMR şi grupului minorităţilor naţionale, adoptat de plen.

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat că acest proiect important a fost respins de Senat în 2017, pentru că „în epoca aceea nu era de închipuit că va trece o astfel de iniţiativă”, şi a solicitat preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, „să scoată din sertare” şi să supună la vot iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”, pentru a se declanşa revizuirea Constituţiei.

„După ce societatea românească a dat un semnal foarte clar în sensul în care nu-şi mai doreşte penali în funcţii publice, prin faptul că aproape un milion de români au semnat iniţiativa de revizuire a Constituţiei «Fără penali în funcţii publice», toate partidele s-au repliat. Această idee este venită de jos în sus, de la baza societăţii către partidele politice. (...) Ce avem astăzi, e un mic pas înainte. Nu e revizuirea Constituţiei, este o modificare legislativă doar pentru funcţia de preşedinte al României, are anumite vulnerabilităţi pentru că Comisia de la Veneţia a spus că reglementările de genul acesta ar trebui să fie de rang constituţional”, a explicat el.

Proiectul este unul liberal, iniţiat în 2017, a susţinut liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, care a anunţat că va urma pe ordinea de zi a plenului a doua parte a acestui demers legislativ – „fără condamnaţi penal pentru Parlament”.

„Este foarte simplu de explicat faptul că nu a existat consens politic pentru a adopta această reglementare până în prezent. Iată că acest consens politic s-a realizat. (...) Ceea ce cetăţenii ne-au solicitat, va fi împlinit", a adăugat Andronache.

Deputaţii AUR s-au abţinut de la vot, pentru că amendamentul depus de PSD, USR, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale „spune fără unii penali în funcţii publice”, a argumentat liderul partidului, George Simion.

„Nu e fără penali în funcţii publice, este doar fără unii penali în funcţii publice", a susţinut Simion.

În replică, Gabriel Andronache a arătat că în amendamentul a fost pus în acord cu o decizie a Curţii Constituţionale potrivit căreia textul trebuie să aibă cuprinsul care se regăseşte în amendament. „Dacă dorim să adoptăm o lege constituţională, atunci susţinem amendamentul, dacă dorim doar să facem politică, fără a reglementa în mod constituţional, atunci poate opinia dumneavoastră ar fi luată în considerare", a adăugat deputatul PNL.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 20 noiembrie 2017, iar Guvernul a susţinut în punctul de vedere transmis că Parlamentul este cel care decide asupra oportunităţii adoptării acesteia.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...