Paul Stănescu: Statul român trebuie să sprijine comunităţile româneşti din Ucraina mai mult ca oricând

Data publicării:
paul stanescu
Paul Stănescu: Statul român trebuie să sprijine comunităţile româneşti din Ucraina mai mult ca oricând. Foto: Facebook/ PSD

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, spune că statul român trebuie să sprijine, mai mult ca oricând în actualul context, comunităţile româneşti din Ucraina.

La sfârşitul acestei săptămâni am fost în Ucraina, la Cernăuţi şi apoi în comuna Straja pentru comemorarea lui Dimitrie Onciul, cel care a fost un mare istoric român, Preşedinte al Academiei Române şi un apărător al identităţii şi al neamului românesc. Sâmbătă, alături de comunitatea românească din Ucraina, am asistat la slujba de pomenire din Cimitirul Central din Cernăuţi. Împreună cu Gheorghe Cârciu, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, senatorul Ioan Stan, prof. Juravle Mihai, primarul din Straja, şi alţi distinşi invitaţi am fost bucuroşi că am putut, în ciuda condiţiilor dificile, să-i cinstim memoria marelui român, aşa cum cere tradiţia noastră creştină, a spus Stănescu, potrivit paginii de Facebook a PSD.

Social-democratul a subliniat obligaţia României de a fi tot mai aproape de comunitatea românească din Ucraina, relatează Agerpres.

Astăzi , după Sfânta Liturghie şi a doua slujbă de pomenire pentru Dimitrie Onciul, săvârşită de către PS Damaschin Dorneanul, arhiereu vicar, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, al Europei Occidentale şi Meridionale, am fost onorat să adresez câteva cuvinte despre o datorie sfântă pe care o avem. Locurile de odihnă ale înaintaşilor noştri sunt monumente ale românismului, parte din identitatea noastră şi trebuie protejate şi reabilitate.

Mai mult, ţinând cont de război şi de vremurile dificile prin care trec comunităţile româneşti din Ucraina, avem obligaţia să fim tot timpul aproape de ele, iar statul român trebuie să le sprijine mai mult ca oricând, a adăugat Paul Stănescu.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum verifici online dacă ai amenzi neplătite în Bulgaria. Românii, opriți pe drum pentru sancțiuni de acum...
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget