Piedone, chirie de 0,07 lei/metru pătrat/zi pentru fiul său

Data publicării:
piedone FB

Fiul fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, Vlad Popescu, a plătit, până la 1 ianuarie 2016, o chirie de 0,07 lei/metru pătrat/zi, doar în sezon, pentru un spaţiu de 2.234 de metri pătraţi din parcul Lumea Copiilor, contractul fiind semnat până în 2019, scrie News.ro.

piedone FB

Societatea Sport Team Kart, al cărei unic asociat şi administrator este Vlad Popescu, fiul lui Cristian Popescu Piedone, a încheiat, în 2013, un contract cu Administraţia Domeniului Public a Sectorului 4, instituţie din subordinea Primăriei, potrivit raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) prin care au fost sesizaţi procurorii faţă de un posibil conflict de interese penal.

Contractul, încheiat pe o perioada de patru ani, prevedea că firma Sport Team Kart să plătească 21.648 de lei, în 2015, pentru 123 de zile, joi, vineri, sâmbătă şi duminică, doar în perioada aprilie - octombrie. Dacă analizăm preţul contractului, stabilit în comun cu ADP, rezultă o chirie 176 de lei pe zi pentru 2.234 de metri pătraţi sau 0,07 lei/metru pătrat/zi.

Contractul era semnat pentru o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, însă, în realitate, suprafaţa ocupată din parc şi măsurată de inspectori era de 2.234 de metri pătraţi. Terenul se află în imediata apropiere a pistei de karturi din parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4 din Capitală.

Pentru anul 2017, contractul prevedea o chirie de 21.472 lei pe an, iar pentru 2018 şi 2019 înţelegerea era pentru 21.296 de lei.

Primarul Piedone a semnat, în calitate de primar, două acorduri de funcţionare pentru Sport Team Kart, societate unde fiul său deţine, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, calitatea de asociat unic şi administrator.

După demisia din funcţia de primar a lui Cristian Popescu Piedone, în urma incendiului de la Clubul Colectiv şi a protestelor de stradă, firma lui Vlad Popescu a cerut, pe 29 decembrie 2015, rezilierea acestui contract cu primăria condusă de tatăl său. Contractul a încetat începând cu 1 ianuarie 2016.

Potrivit inspectorilor ANI, alte două societăţi care aparţin copiilor fostului primar Piedone au primit autorizaţii semnate de fostul edil.

Astfel, God Trust Enterprises, care are ca obiect de activitate desfăşurarea activităţilor de restaurante, a primit trei acorduri şi două autorizaţii de funcţionare, la această firmă fiind acţionari fiul şi fiica fostului primar.

În cazul Chocoland SRL, firmă care are ca obiect de activitate "comerţul cu amănuntul al pâinii, produse de patiserie şi produse zaharoase”, Piedone a semnat un acord de funcţionare. Societatea aparţine fiicei acestuia, care are calitatea de asociat unic şi administrator, punctul de lucru fiind pe Bulevardul Dimitrie Cantemir din Sectorul 4.

Pe 14 septembrie 2016, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să îl cerceteze pe Cristian Popescu Piedone pentru conflict de interese.

Potrivit articolului 301 din Codul Penal, “fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin panã la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. 

ANI a precizat că fostul primar al Sectorului 4 a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri