Ponta, despre viitorul său partid: Se porneşte un start-up; în septembrie voi lua o decizie

Data actualizării: Data publicării:
ponta - fb

Victor Ponta a afirmat că în luna septembrie va lua o decizie legată de viitorul său în politică, precizând că vrea să înfiinţeze un nou partid, ”un start-up”.

”În septembrie voi lua o decizie legată de modul în care îmi desfăşor activitatea politică pentru că mai am încă trei ani şi jumătate de deputat şi pentru că părerea mea şi a celor cu care vorbesc este că pot să am un cuvânt de spus în politică şi, în special, încercând să-i aducă alături de mine pe cei care, ca şi mine, au votat PSD, au votat ALDE - nu PNL că nu cred că o să conving penelişti - şi care acum sunt foarte dezamăgiţi. Sunt asemenea oameni şi sunt foarte mulţi”, a declarat Victor Ponta la un post de televiziune, citat de News.ro.

Întrebat dacă se gândeşte să pornească o nouă construcţie politică, Ponta a răspuns afirmativ. ”Se porneşte un start-up”, a precizat Victor Ponta.

El a precizat că nu a vorbit cu Cătălin Ivan, care a anunţat că lucrează la un nou proiect politic pentru PSD, şi că nu ştie care sunt intenţiile europarlamentarului social-democrat.

Prima dată când Victor Ponta şi-a anunţat intenţia de a înfiinţa un nou partid a fost pe 6 iulie.

”Nu am fost niciodată în alt partid cu excepţia PSD / după 15 ani de activitate am fost exclus pentru că l-am apărat pe Sorin Grindeanu (care era în PSD din 1996) împotriva lui Liviu Dragnea (care a venit de la PD)!!! Acum sunt independent dar cu siguranţă din Septembrie voi face politică într-un partid nou (sub nicio formă în vreunul din cele aflate acum în Parlament)!”, a scris Victor Ponta pe Facebook, răspunzând unui comentariu la o postare.

Ponta fusese întrebat când îşi face partid.

Europarlamentarul Cătălin Ivan a scris vineri, pe Facebook, că lucrează la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului, în condiţiile în care nu ai voie să critici dacă nu pui măcar o soluţie în loc, iar el l-a criticat în nenumărate rânduri pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru modul „închis, autoritar spre dictatorial” în care conduce formaţiunea.

„Lucrăm deja la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului. Cred că nu ai voie să critici dacă nu pui măcar o soluţie în loc. L-am tot criticat pe Liviu Dragnea pentru modul închis, autoritar spre dictatorial, în care conduce partidul, pentru lipsa de viziune şi de direcţie din ultimul timp”, a precizat Cătălin Ivan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Lovitură pentru sute de mii de pensii care vor scădea. Instanța a decis: „Nu e stagiu de cotizare”
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...