Premierul Victor Ponta merge joi la Chișinău

Data publicării:
victor ponta guvern - gov 2

Cum președintele Klaus Iohannis s-a plâns că nu fusese informat despre ultima deplasare externă a lui Victor Ponta - turneul din Golf - premierul a menționat că a vorbit cu președintele despre vizita de la Chișinău, iar șeful statului urmează să reprezinte România la summitul de la Vilnius.

„Mâine dimineață o să mă văd la Chișinău cu premierul Moldovei, împreună cu dl Tudose (Mihai Tudose, ministrul economiei – n.r.), cu proiectele de la energie, cu proiectele de la educație, proiectele pe care le avem în lucru și cu un semnal foarte clar că România, în ansamblul său, – am vorbit și cu președintele, va merge la Vilnius – susține necondiționat parcursul proeuropean al Moldovei”, a declarat Victor Ponta.

El a cerut miniștrilor care au în derulare proiecte cu Republica Moldova să-i prezinte un bilanț și a subliniat că vrea ca România să rămână „cel mai serios și mai important partener al Moldovei”. Această susținere nu este doar „din vorbe”, ci se materializează în investiții, susține Victor Ponta:

„Vreau să vă rog pe toți miniștrii care au derulat proiecte anul trecut și acum s-au mai încetinit, că au fost schimbările politice de la Chișinău să îmi spuneți exact în ce stadiu sunteți și noi să fim în continuare, cum am fost și în 2014, cel mai serios și mai important partener al Moldovei. Cei care am venit și cu banii, adică, nu doar cu susțineri din vorbe și cei care am investit bani acolo, bani ai contribuabilului român, pentru un lucru în care cred că merită și care ține de obligația noastră”, a spus prim-ministrul.

Citiți și:

Tensiune, proteste și pesimism în R. Moldova. Dan Dungaciu: Girarea elitei politice de la Chișinău, strategie de evitat pentru București
Laura Codruța Kovesi se duce în Republica Moldova, la invitația premierului Gaburici 
Scandal la Chişinău. Premierul Chiril Gaburici a recunoscut că nu a luat bacalaureatul
Guvern nou la Chișinău, votat cu ajutorul comuniștilor. Iurie Leancă: „Nu s-a dorit un guvern majoritar. Acum Voronin conduce parada în R. Moldova!”
 Republica Moldova riscă să rămână fără gaze din cauza Transnistriei. România, neputincioasă în a oferi ajutor


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Moneda românească din 2025 care a devenit piesă de colecție. De ce e atât de căutată și ce detalii i-au...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Alina Sorescu rupe tăcerea după ce Alexandru Ciucu a dat de înțeles că părinții ei au o vină pentru divorț...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Nicușor Dan a blocat accesul a 30 de magistrați la pensii de 25.000 lei. Bolojan vrea să tăierea lor
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie