Primarul din Vama Veche îi spune premierului că nu e binevenit. Florin Cîțu: „Pare foarte pesedistă chestia asta”

Data publicării:
florin citu pe plaja fiilmeaza marea si pescarusii
Premierul Florin Cîțu, pe plajă Foto: Captură video/Facebook

Primarul comunei din care face parte Vama Veche spune că premierul Florin Cîțu nu este binevenit acolo. Daniel Georgescu este din PSD spune că bani au primit doar localitățile conduse de liberali. În replică, premierul spune că „pare o chestie pesedistă” și că va merge oricum în Vama Veche.

„Îi recomand domnului premier, Florin Cîțu, să abandoneze ideea de a petrece o noapte în Vama Veche și să se reorienteze în aceasta vară spre Ciocârlia sau Aliman. Va avea astfel ocazia să cerceteze, în amănunt, programele ambițioase de dezvoltare ale acestor localități. Toate primăriile PNL au primit sume considerabile, în schimb, administrațiile PSD au fost pedepsite”, a spus Daniel Georgescu, primarul comunei Limanu, într-un comunicat de presă.

Declarația a venit după ce Cîțu a spus că va merge în Vamă pentru a petrece o noapte acolo, după ridicarea restricțiilor de circulație după ora 22:00.

Premierul i-a dat replica primarului Daniel Georgescu în timpul unei emisiuni la B1 TV.

„Consiliul Judeţean nu este permierul, în primul rând, în al doilea rând ar fi bine să ne uităm la gradul de colectare a taxelor şi aşa mai departe şi după aceea să discutăm. Dar să condiţionezi vizita premierului de nişte bani de la buget pare, aşa, foarte pesedistă chestia asta. Pe vremea pesediştilor se făcea să spui: îmi dai bani şi ai voie să vii aici”, a spus Cîțu.

„Îi anunţ pe români că voi merge în Vama Veche şi în orice staţiune din România pentru că vreau să suţin turismul în această vară şi nu mă poate opri niciun primar”, a adăugat el.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri