Proiect USR: Elevii să aibă acces gratuit la muzee, concerte şi spectacole

Data publicării:
elevi-la-scoala
Foto: Profimedia Images

Elevii ar putea beneficia de acces gratuit la muzee, concerte şi spectacole, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament de către deputatul USR Filip Havârneanu, scrie News.ro. 

„Într-o societate tot mai ameninţată de lipsa unor modele, muzeele şi alte medii culturale de învăţare informală trebuie să fie accesibile gratuit elevilor şi să le ofere posibilitatea de «a se împrieteni» cu noi concepte, cu descoperiri despre trecut, ştiinţă, artă şi alte oportunităţi educaţionale, fără a exista o condiţionare financiară. În vremurile actuale, în care generaţia tânără şi copiii sunt prizonierii dependenţei de internet sau de jocuri online, muzeele şi instituţiile culturale au obligaţia să îşi lărgească misiunea şi să caute soluţii pentru ca ceea ce au ele de oferit să devină o preocupare proaspătă, atractivă, constantă în viaţa fiecărui elev”, a declarat deputatul USR Filip Havârneanu, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

Proiectul USR modifică Legea învăţământului preuniversitar (198/2023) în sensul stabilirii accesului gratuit pentru elevi la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice.

Totodată, proiectul prevede să beneficieze de gratuitate şi elevii români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român.
Accesul gratuit pentru elevi reprezintă, practic, o investiţie în viitorul lor educaţional, dar şi o şansă acordată societăţii româneşti, aflată pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de cultură. 60% dintre români nu citesc, nu se duc la muzee sau la filme. În plus, majoritatea bibliotecilor şcolare sau de cartier, baza de plecare a alfabetizării culturale, s-au închis după Revoluţie, mai spune sursa citată.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...