PSD critică PNL pe tema pensiilor speciale:„ Am fi vrut supraimpozitarea lor, dar colegii de coaliție s-au opus”

Data publicării:
Paul Stănescu
Secretarul general al partidului, Paul Stănescu, a spus, la Parlament, că Doldurea este unul dintre cei mai bun primari. Foto: Facebook / Partidul Social Democrat

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă că partidul său a dorit şi prinderea supraimozitării pensiilor speciale, a veniturilor salariale foarte mari şi a supraprofitului generat de pandemie în pachetul de măsuri fiscale adoptate de Coaliție, însă colegii de guverare de la PNL s-au opus.

„PSD va fi mereu susţinătorul şi promotorul unei viziuni mai echitabile şi mai corecte în societatea românească. În ultima perioadă, atât în cadrul coaliţiei, cât şi în spaţiul public, am insistat cu argumente puternice că zona fiscală poate fi regândită pentru a mări veniturile bugetare”, a transmis secretarul general al PSD, într-un comunicat de presă, afirmând că este nevoie de un nou model fiscal.

Paul Stănescu a explicat că noul model fiscal „trebuie să promoveze principii de protecţie mai bună a celor vulnerabili şi să elimine cât mai multe excepţii fiscale. De-a lungul timpului, acestea nu au făcut decât să adâncească inegalitatea şi să ofere unora un tratament preferenţial, care nu se justifică”.

„Veniturile noastre fiscale sunt, oricum, printre cele mai reduse din UE. Nu-i putem ajuta pe cei mai mulţi dintre români, dacă unii au privilegii fiscale mari, iar alţii se supun unui regim de impozitare normal. Măsurile pe care coaliţia de guvernare le-a agreat sunt dovada clară că PSD nu a aruncat nici vorbe-n vânt şi nici nu a fluturat principii. Solidaritatea şi o mai mare echitate ne vor asigura nu doar stabilitatea socială, dar şi pe cea politică şi economică”, a mai explicat Stănescu.

Secretarul general al social-democraţilor a arătat că partidul său a dorit şi prinderea supraimozitării pensiilor speciale, a veniturilor salariale foarte mari şi a supraprofitului generat de pandemie în pachetul agreat, „însă, chiar dacă colegii de coaliţie s-au opus, este crucial că am arătat românilor că există la nivelul coaliţiei resurse de voinţă politică care să ne permită să luăm decizii mult mai corecte, decât cele care funcţionează în prezent”.

„Am demonstrat că putem trece peste limitele de natură ideologică, politică sau electorală şi că împreună suntem de acord să răspundem mai bine nevoilor românilor decât propriilor noastre agende politice. Măsurile fiscale pe care le-am convenit nu fac decât să protejeze mai bine veniturile celor mai vulnerabili dintre noi. Este o dovadă de maturitate şi responsabilitate politică”, a mai explicat Stănescu.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Selena Gomez, răvășitoare la Festivalul de Film de la Cannes. Actrița a izbucnit în lacrimi la premiera...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...