Raluca Turcan: Ludovic Orban și miniștri din Guvern sunt ocupați cu negocierile privind blocarea moțiunii de cenzură

Data actualizării: Data publicării:
orban turcan rares bogdan consultari cotroceni
Premierul Ludovic Orban și membri PNL. Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor PNL pentru alegerile locale de la Sibiu, că premierul Ludovic Orban şi alţi miniştri au fost nevoiţi să îşi amâne vizita la Sibiu pentru că sunt ocupaţi cu negocierea blocării moţiunii de cenzură, transmite Agerpres.

"Astăzi ar fi trebuit să fim alături de premierul Ludovic Orban şi de alţi colegi de ai mei din Guvernul României pentru a marca două proiecte importante pentru judeţul Sibiu. Din nefericire, a trebuit să amânăm această vizită a colegilor noştri pentru că suntem în situaţia de a ne ocupa timpul, pe care l-am fi putut avea pentru a fi printre oameni, cu negocierea blocării moţiunii de cenzură pe care o vom avea luni. Am convingerea că vom opri această moţiune de cenzură, care, dincolo că este mincinoasă şi ticăloasă, destabilizează ţara", a spus Raluca Turcan.

Vicepremierul a afirmat că şi ea urma să plece, după eveniment, la Bucureşti, pentru a duce negocieri pentru blocarea moţiunii.

"Credeţi-mă că de aici voi pleca din nou la Bucureşti şi alături de colegii mei până în momentul votului de luni, de la moţiunea de cenzură, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a opri acest demers, pe care îl calific, responsabil, ca fiind unul ticălos şi care nu are nimic de a face cu românii", a explicat Turcan.

Raluca Turcan este liderul Organizaţiei Judeţene a PNL Sibiu. Evenimentul de lansare a candidaților liberali la alegerile din Sibiu a avut loc sâmbătă seara în grădina unui hotel din municipiu. Principalii candidaţi PNL sunt actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, care intră în cursa pentru al doilea mandat, şi consilierul local Adrian Bibu, directorul Sălii Sporturilor "Transilvania", care încearcă să ajungă primarul municipiului reşedinţă de judeţ.

Calculele moțiunii de cenzură

Surse parlamentare au declarat pentru Digi24.ro că șansele moțiunii, în acest moment, sunt 50-50. PSD ar strânge la limită numărul minim de voturi, 233, pentru a demite Guvernului Orban.

Secretarul general al partidului, Paul Stănescu, le-a transmis deja parlamentarilor PSD că cine nu va vota moțiunea de cenzură va fi exclus din partid.

Moțiunea este susținută de PSD, ALDE și Pro România. De asemenea, moțiunea va fi votată și de câțiva parlamentari ai minorităților naționale.

PMP a anunțat deja că nu va participa la votul moțiunii, în timp ce parlamentarii UDMR vor decide luni, înainte de moțiune, cum vor vota.

Moțiunea de cenzură va fi dezbătută și votată luni, de la ora 14:00.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri