Reacția lui Iohannis după ce Timișoara a fost desemnată Capitală Culturală Europeană

Data publicării:
klaus iohannis declaratie cotroceni presidency

Președintele Klaus Iohannis a felicitat Timișoara pentru reușita de a câștiga titlul de Capitală Europeană 2021. Șeful statului a explicat că pentru el Timișoara este un oraș al „libertății, al tinereții, al amintirilor despre cazarmă” și al momentului revoluției din 1989. De asemenea, președintele a amintit despre momentul în care Sibiul a fost capitală culturală europeană. 

klaus iohannis declaratie cotroceni presidency

„Felicitări Timișoarei pentru reușită! Să câștigi titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 înseamnă multă muncă, voință și dedicație din partea autorităților și a întregii comunități deopotrivă. Îmi aduc aminte cu drag de experiența Sibiului în 2007. A fost un an de triumf, iar cel mai important este că Sibiul a rămas pe marea scenă culturală a Europei și continuă să atragă noi și noi vizitatori”, a spus președintele României. 

Klaus Iohannis a scris, pe Facebook, și despre cum revoluția de la Timișoara l-a inspirat și pe el să iasă în stradă în 1989. 

„Timișoara este pentru mine un oraș al libertății, al tinereții, al amintirilor despre cazarmă, despre anul 1989, când, urmând exemplul timişorenilor, am ieşit şi eu în stradă. Este un loc al multiculturalității și al deschiderii către nou, în care diversitatea are farmecul său aparte. Mă bucur nespus de mult că „Orașul luminilor” va face România să strălucească și mai mult peste hotare!”, a scris șeful statului pe rețeaua de socializare. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Timișoara, victorie în fața orașelor Cluj, București și Baia Mare

Capitală Europeană a Culturii în 2021 a fost desemnat municipiul Timişoara, a anunțat, vineri seară, juriul internațional delegat de Uniunea Europeană. În finală au concurat şi Baia Mare, Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Timişoara va împărţi acest titlu cu un oraş din Grecia şi cu încă unul, din Muntenegru.

Mesajul oraşului care va deţine, din partea României, titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 este „Luminează oraşul prin tine!". Un slogan care aminteşte faptul că Timişoara a fost primul oraş european cu iluminat public stradal electric. Oraşul găzduieşte anual între 3.500 şi 4.000 de evenimente culturale, iar 85-88% din bugetul cultural local este investit în susţinerea instituţiilor publice, doar 12-15% fiind rezervat sectorului independent şi ONG-urilor.

Timişoara şi-a structurat programul cultural sub forma unei călătorii, cu „staţii- program/proiect" şi trasee pe şi de-a lungul canalului Bega, care conectează idei, oameni, locuri.

Oraşul de pe Bega dispune de 24 de biblioteci, 19 cinematografe, 11 săli de conferinţă, 14 galerii de artă contemporană, şase teatre, patru muzee, Filarmonica şi Opera, patru spaţii culturale, 47 de situri de patrimoniu, 24 de şcoli, opt centre ale industriei culturale şi creative, 340 de pieţe şi curţi interioare, 18 clădiri publice şi comerciale şi două centre de tranzit pentru refugiaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri