RESTANȚE. Sute de proiecte legislative, neadoptate de vechiul Parlament

Data publicării:
25122012 20m 20parlament 20legi-40483

Campaniile electorale pentru alegerile locale și parlamentare au afectat serios randamentul din ultimul an al foștilor parlamentari.

Deputații au rămas restanți cu peste 320 de proiecte legislative. Pentru 313 din acestea, termenul de depunere a raportului a expirat înainte de alegerile parlamentare. Alte 8 proiecte vor trece prin adoptare tacită, în această vacanță de iarnă a Parlamentului.

Cei mai leneși în 2012 s-au dovedit deputații din Comisia juridică și cei din Comisia de industrie, care au peste 90 de legi restante. La polul opus, deputații din Comisia de politică externă au finalizat toate proiectele pe care le-au avut în dezbatere.

Cele mai multe proiecte restante sunt din acest an, dar sunt și unele din 2007, 2006 și chiar 2004. Legi referitoare la insolvența persoanelor fizice, statutul ofițerilor de informații sau activitatea de lobby zac în sertarele deputaților de ani de zile.

Moștenire pentru actualii senatori

Nici senatorii nu s-au spetit pentru dezbaterea proiectelor legislative. Aproape 200 de legi au rămas restante și vor fi lăsate moștenire noilor senatori.

Ineficiența în activitatea parlamentarilor a fost, de altfel, o caracteristică a tuturor celor patru ani de mandat, arată un studiu al Institutului de Politici Publice.

Există doi deputați, unul PSD și unul PNL, care, din 2008 și până în 2012, nu au avut nicio inițiativă care să fi devenit lege. La Senat patru aleși nu au reușit, în patru ani, să își pună numele pe niciun proiect care să fi devenit lege. Unul dintre ei chiar președintele Senatului, Crin Antonescu, iar un altul tocmai a devenit ministru, senatorul PNL Varujan Vosganian.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri