Robert Negoiță ar putea candida ca independent la Primăria sectorului 3

Data publicării:
robert negoita 2019-02-03 instant cex-8498 - george calin inquam
Foto: InquamPhotos / George Călin

Primarul sectorului 3 Robert Negoiţă, a spus la Digi24 că ar putea candida din nou pentru această funcție, dar ca independent.

„Probabilitatea foarte mare e să candidez ca independent”, a subliniat el.

„Este comod psihic pentru mine. Nu aveţi nicio idee de câte ori am plecat de la şedinţele de partid cu un sentiment de lehamite, ca să nu spun scârbă de ce se întâmplă acolo, cerându-mi scuze în acelaşi timp pentru milioanele de oameni care au crezut în acest partid ca şi mine şi care au votat pentru acest partid cu speranţă. Dacă nu respectă un minim necesar, adică eu ce am scris în scrisoare e un minim, dacă nu se asumă punct cu punct aceste obiective, aceste valori, aceste principii, îi dau şanse zero şi o spun cu foarte mult regret”, a spus Robert Negoiță.

El a adăugat că PSD este „condamnat la dispariţie” dacă nu scapă de „paraziţi”, dar că au existat și oameni cu tărie de caracter în PSD.

Când am semnat acea scrisoare prin care am cerut ca Liviu Dragnea să plece, Marcel Ciolacu a semnat în primii zece şi nu doar că a semnat, dar nu a făcut ca domnul Fifor, după ce a semnat şi să vadă că lucrurile ies altfel decât s-ar fi aşteptat, să spună că nu a semnat dumnealui. Am fost totuşi o mână de oameni care am avut tăria de caracter să arătăm că suntem decişi într-o anumită direcţie. Ce s-a întâmplat şi se întâmplă în continuare în partid e o chestiune care mă face să nu fiu foarte optimist”, a mai spus Negoiţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...