Salariile bugetarilor se majorează cu 10% de la 1 ianuarie 2023. Nu vor crește salariile demnitarilor

Data publicării:
un om numara bani
Foto: GettyImages

Salariile bugetarilor se majorează cu 10%, de la 1 ianuarie 2023, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat marți de Ministerul Finanțelor. Nu se majorează salariile demnitarilor, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Dan Cărbunaru, după ședința de Guvern. „Demnitarii sunt cei care trebuie să ofere un exemplu de cumpătare. Salariile demnitarilor rămân la nivelul anului acesta”, a spus Cărbunaru.

Drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar se majorează cu 10%, de la 1 ianuarie 2023, faţă de nivelul din decembrie 2022, dar fără a depăşi grila, iar indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora se menţin la nivelul de la finalul acestui an, potrivit unui Proiect Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicat marţi de Ministerul Finanţelor.

„Art. I. - (1) Prin derogare de la prevederile alin. (2) al art. 12 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare cu 2.500 lei”, se arată în proiectul menţionat, potrivit Agerpres.

În document se precizează că pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcţie similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară se stabileşte la nivelul reglementat pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă.

De asemenea, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu excepţia soldei de grad şi a salariilor de grad, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Pe de altă parte, conform proiectului, „prin derogare de la prevederile alin. (1) al art. 13 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu
modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi
completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2022”.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tragedie la Lisabona: trei morți și peste 20 de răniți după ce funicularul Gloria a deraiat VIDEO
Digi FM
"Nu aș lucra niciodată cu astfel de oameni". Liam Neeson dezvăluie regula de aur pe care o respectă mereu pe...
Pro FM
Antonio de la Rua, din nou în public, la un concert susținut de Shakira. Fan: „Privește-i chipul, sigur are...
Film Now
Salma Hayek, 59 de ani serbați în costum de baie, cu un cocktail în mână, pe barcă: "Încă dansez. Vă...
Adevarul
Putin rescrie istoria retragerii din 2022 din marșul spre Kiev: „Ne-au rugat insistent europenii”
Newsweek
Se schimbă modul de acordare pentru pensia de handicap. Ce condiții trebuie îndeplinite? Document
Digi FM
"Nu există nimic magic în trei mese pe zi". De ce pentru unii funcționează două mese, iar pentru alții mai...
Digi World
Arheologii au scos la iveală în deșertul Egiptului o descoperire de valoare și secrete vechi de peste 1.500...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă
Film Now
Dwayne Johnson, mai slab ca niciodată. Val de reacții după apariția actorului la Veneția: „De cât timp n-a...
UTV
Mădălina Ghenea, a întors toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția 2025. Presa din Italia a...