Schengen. Ludovic Orban, despre atitudinea lui Titus Corlățean: „E o poziție puerilă, care deranjează”

Data publicării:
07032013 20orban 20cearta 20alianta-53410

În mod normal iau apărarea colegilor mei, chiar și atunci când e la limită, de data asta nu pot să le iau apărarea. Aici chiar aș trage un semnal de alarmă. Cu Germania nu te joci, clasa politică germană este altfel decât este în România. Germanii, indiferent de partidul din care fac parte, în problemele importante au o poziție comună. Trebuie stopată orice fel de gafă gratuită în declarații publice, care nu-ți aduc niciun fel de avantaj. Haideți să fim cinstiți, Germania este principalul contributor al Europei, influența Germaniei în Uniunea Europeană este extrem de mare, decisivă, iar tandemul cu Franța este cel care dă linia Uniunii Europene.

Cu Germania trebuie o relație specială. Nu numai că nu mai trebuie să facem declarații gratuite, dar trebuie dezvoltate și cultivate relații profunde, altfel riscăm să fim o oaie neagră și gândiți-vă că Germania n-a declarat public până acum că este împotriva aderăii României la Schengen”, a afirmat Ludovic Orban.

El a mai spus că nu numai Radu Stroe a „reușit” să-i facă pe germani să declare public această poziție.

Nu e numai meritul domnului ministru Stroe, inclusiv Titus Corlățean. Nu poți să dai o astfel de declarație că nu mă mai interesează Schengen, să vină celelalte state să mă invite când au nevoie de mine. Nu se fac astfel de declarații. Mai ales ca ministru de Externe, nu poți. E o poziție puerilă care deranjează. Noi ce vrem, să ne construim imaginea în fața electoratului românesc arătându-ne cu coada pe sus? Dacă vrei să servești interesele României, te duci și ești viguros, ești inteligent, ești un bun negociator, ești bărbat acolo, la masa de negociere”, a mai spus Ludovic Orban.

Citiți și:

Corlăţean, despre Schengen: În cazul unei noi amânări, România ar putea să nu mai fie interesată

Consiliul JAI pune astăzi în discuție aderarea României și Bulgariei la Schengen

Traian Băsescu: „Șapte state ar fi votat împotriva României. Prudenţa arătată de primul-ministru este de bun augur”

Victor Ponta: Povestea cu şapte state care s-ar opune aderării României Schengen nu există

La Consiliul JAI de astăzi, ministrul de Interne Radu Stroe va sta lângă omologul său german. Acesta a spus acum câteva zile că Hans-Peter Friedrich a ratat ocazia să tacă, făcând referile la declarațiile sale în care a spus că România nu va adera la spațiul Schengen în urma acestui consiliu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri