Se încinge lupta pentru primăria Capitalei. PLUS l-a desemnat pe Vlad Voiculescu, Nicuşor Dan se cere şi el candidatul USR-PLUS

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
Vlad Voiculescu a fost desemnat candidatul PLUS, Nicusor Dan vrea sa fie candidatul USR PLUS
Sursa: Colaj INQUAM Photos

Miercuri, PLUS şi-a anunţat candidatul pentru Primăria Capitalei. Acesta este fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care a fost desemnat în urma votului intern din partidul lui Dacian Cioloş. În acelaşi timp, fostul preşedinte USR, Nicuşor Dan se cere candidatul USR-PLUS pentru primărie şi prezintă un sondaj în care ar câştiga alegerile dacă va fi susţinut de alianţă.

Decizia luată de cei din PLUS, de a-l desemnat pe Vlad Voiculescu candidatul pentru Bucureşti, a fost primită cu surprindere de partenerii de alianţă de la USR, care aşteptau negocierile pentru candidatura comună la alegerile locale de anul viitor. Conform discuţiilor dintre USR şi PLUS, candidatul pentru Primăria Municipiului Bucureşti, precum şi ceilalţi candidaţi ai alianţei la localele de anul viitor, vor fi desemnaţi în baza unui protocol care va fi negociat după alegerile prezidenţiale.

„Câştigăm împreună sau pierdem separat.”, le transmite Vlad Voiculescu, indirect, celor din USR.

Fostul ministru şi-a prezentat şi obiectivele pentru această candidatură şi aşteaptă susţinerea celor din USR.

„Voi candida pentru Primăria Municipiului Bucureşti, după ce voi obţine susţinerea colegilor mei din cele două partide din Alianţa 2020 USR PLUS şi ca parte a unei echipe”, a mai declarat Voiculescu.

În acelaşi timp, Nicuşor Dan se cere candidatul alianţei, chiar dacă nu mai este membru de partid, dar se aşteaptă să fi susţinut pentru o candidatură independentă. În acest sens, Nicuşor Dan prezintă un sondaj în care ar câştiga lupta cu actualul primar, Gabriela Firea, dacă ar fi susţinut de USR-PLUS.

Sondajul prezentat de Nicuşor Dan. Cine are cele mai mari şanse să câştige primăria Bucureşti:

În cazul unor alianţe, dacă Nicuşor Dan ar fi susţinut de alianţa USR-PLUS, din sodajul prezentat reiese că acesta ar câştiga primăria.

Nicuşor Dan (USR-PLUS) – 41%

Gabriela Firea (PSD-ALDE-Pro România)- 31%

Rareş Bogdan (PNL-PMP) – 28%

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Primăria Municipiului Bucureşti, cu cine aţi vota?

Gabriela Firea – 29%

Nicuşor Dan – 28%

Rareş Bogdan – 22%

Vlad Voiculescu – 12%

Robert Turcescu – 4%

Alţii -5%

La întrebarea cine ar trebui să fie candidatul alianţei USR-PLUS rezultatul este următorul:

Nicuşor Dan – 30%

Vlad Voiculescu – 11%

Ana Ciceală – 1%

Roxana Wring – 1%

Nu pot aprecia – 57%

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detaliul care schimbă tot ce se ştia despre moartea lui Mihai Leu! Medicul lui, dezvăluire şoc despre ce s-a...
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Cassie Ventura, prima reacție după verdictul în cazul lui Sean „Diddy” Combs: „Vom continua să luptăm în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
Valul de caniculă din Europa se îndreaptă spre est: 40 de grade în Germania, cod galben de caniculă în România
Newsweek
Cine a decis să impună CASS la pensiile peste 3.000 lei? De ce nu s-au tăiat și pensiile speciale?
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Ce mânânci influențează visele. Cercetătorii sugerează existenţa unei legături între coșmaruri şi intoleranţa...
Digi Animal World
Țara în care turiștii sunt „atacați” de insecte. Imaginile cu roiul de gândaci sunt virale
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...