Ședințe multe, legi puține. Comisiile parlamentare au raportat 100 de ședințe, dar au avizat nouă legi

Data publicării:
parlament 5257307-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu-1
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Dacă ne-am lua după raportările oficiale, am crede că deputaţii au muncit de zor în cele două luni de vacanţă. Pe hârtie, aleșii au muncit în nu mai puţin de 103 şedinţe, în total, în timpul vacanţei. Nu se pot însă lăuda că au făcut-o cu prea mare spor: au dat avize şi rapoarte doar pentru nouă legi.

O explicaţie pentru această lipsă de randament este că şedinţele au fost de fapt fictive, aşa cum au putut constata reporterii Digi24 în cele două luni de vacanţă parlamentară.

Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor are pe ordinea de zi câteva legi al căror termen de soluţionare a expirat demult. Unele datează din 2010, altele din 2011. Dar, cum nu au fost niciodată o prioritate, nici acum parlamentarii nu au considerat că este nevoie să se întoarcă mai devreme din vacanţă ca să le dezbată.

Faptul că deputaţii muncesc doar pe hârtie se vede în numărul mare de restanţe. 238 de proiecte de lege au termenele de dezbatere depăşite. Multe dintre aceste legi zac prin sertarele comisiilor chiar şi de trei, patru ani. Deloc surprinzător, cele mai multe proiecte legislative cu termen depăşit sunt pe agenda comisiei de industrii. Membrii acestei comisii, care au raportat opt şedinţe în vacanţa parlamentară, dar nu au avizat niciun proiect de lege, au 80 de acte normative care ar fi trebuit să fie deja dezbătute până la începutul acestei luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...