Șeful AEP, despre traseismul politic: Decizia e de oportunitate politică, nu de constituţionalitate

Data publicării:
toni grevla la sedinta
Toni Greblă, președintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Foto: gov.ro

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente Toni Greblă a afirmat, referitor la migrarea aleşilor locali pe listele altor partide, în calitate de candidaţi la alegeri, că este o decizie de oportunitate politică, nu este de constituţionalitate. „AEP se va păstra neutră, echidistantă şi egală faţă de toţi competitorii politici, indiferent de faptul că sunt mai mari, mai mici, mai de opoziţie, mai de stânga, mai de centru, mai de dreapta, mai de sus, mai de jos”.

„Eu am declarat încă de la începutul mandatului meu la Autoritatea Electorală Permanentă că eu şi întreaga Autoritate Electorală Permanentă va fi străină de disputele politice, nu va intra niciodată în dispute politice. Eu pot să vă spun doar atât - decizia este de oportunitate politică, nu este de constituţionalitate”, a afirmat Toni Greblă, chestionat despre faptul că OUG privind comasarea alegerilor va da avea liber la migraţie aleşii locali, până la o eventuală decizie a Curţii Constituţionale, dacă va fi atacată la CCR şi dacă decizia va fi ea nefavorabilă, la finalul şedinţei de vineri a Executivului.

El a mai spus că măsura acestei migraţii a aleşilor locali „poate fi considerată constituţională” şi „e o decizie de oportunitate politică care aparţine competitorilor politici”.

„În opinia mea, măsura poate fi considerată constituţională. E o decizie de oportunitate politică care aparţine competitorilor politici. Eu nu vreau să intru în această dezbatere, pentru că, repet AEP se va păstra neutră, echidistantă şi egală faţă de toţi competitorii politici, indiferent de faptul că sunt mai mari, mai mici, mai de opoziţie, mai de stânga, mai de centru, mai de dreapta, mai de sus, mai de jos, ne vom comporta în mod egal pentru a le asigura o posibilitate egală tuturor să-şi exercite drepturile lor să poată spere că ţinţele pe care şi le-au propus vor fi fost atinse, însă fără să intrăm în niciun fel de dezbatere politică”, a concluzionat Greblă, potrivit News.ro.

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024, fiind actul normativ care comasează alegerilor europarlamentare cu localele în data de 9 iunie.

Astfel, perioada electorală pentru alegerile din data de 9 iunie va începe la data de 12 martie 2024 şi se va încheia în termen de trei zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial, prevede OUG.

Preşedintele AEP Toni Greblă a precizat că un element de noutate este pentru votul în străinătate şi anume listele suplimentare care erau consemnate cu pixul sunt acum consemnate electronic, prin Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal (SIMPV). Astfel lista suplimentară pentru cetăţenii români din străinătate e generată electronic, ceea ce duce la economisirea timpului şi păstrarea acurateţii, a mai explicat Greblă.

Şeful AEP a mai explicat că a fost dată posibilitatea, în ordonanţa de urgenţă care comasează alegerilor europarlamentare cu cele locale din 9 iunie, aleşilor locali să migreze de la un partid la altul, fără a îşi pierde mandatul, deoarece „este vorba de un decalaj în iunie, atunci când se desfăşoară alegerile şi probabil începutul lunii octombrie, atunci când încep să fie constituite primele consilii locale, respectiv judeţene, iar consilierii validaţi, odată constituit Consiliul, să depună jurământul”.

„Din această cauză s-a optat, este o decizie care a fost asumată în Guvern, pentru a da posibilitatea acestora să candideze în alegeri, altfel s-ar fi putu înţelege că li se restrânge dreptul de a candida, limitând doar la partidul care l-a desemnat acum patru ani de zile”, a mai precizat el.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...