Șeful biroului de presă al PSD, Alex Giboi, votat de plen pentru șefia Agerpres

Data publicării:
alex 20giboi 20psd 20agerpres-51499

Membrii comisiilor reunite de cultură din Parlament au avizat azi, cu 19 voturi „pentru”, patru „împotrivă” și o abținere, propunerea de numire a lui Alex Giboi, șeful Biroului de presă al PSD, în funcția de director general al agenţiei naţionale de presă Agerpres.

În urma acestui aviz consultativ, propunerea a fost votată azi în plenul Parlamentului.

Alex Giboi a fost propus în funcţia de director general al Agerpres de către premierul Victor Ponta.

„În urma numeroaselor sesizări primite din partea unor asociaţii profesionale ale jurnaliştilor, naţionale şi internaţionale, care acuză abuzurile conducerii Agerpres împotriva angajaţilor Agenţiei, primul-ministru Victor Ponta a hotărât înlocuirea directorului general Ioan Roşca. În cursul acestei zile, primul-ministru Victor Ponta l-a propus pentru funcţia de director general pe Alexandru Ion Giboi”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Care sunt motivele premierului

Primul ministru Victor Ponta le-a răspuns azi jurnaliștilor la întrebările referitoare la motivele pentru care l-a propus pe șeful biroului de presă al partidului pe care îl conduce pentru funcția de director general al Agerpres.

„Am luat exemplu extrem de reușit al domnului Mihai Răzvan Ungureanu, membru PNL, acum șef de partid, care a fost pus șef la un serviciu de informații, am luat exemplul cu domnul Meleșcanu, care este un exemplu excelent, am luat exemplu cu domnul Maior, care e un exemplu excelent. Eu, spre deosebire de dvs., eu cred că oamenii pot să își îndeplinească sarcinile și atribuțiile fără să țină cont de eventuale apartenețe de anterioare. Doi, dacă îmi amintesc, și v-am dat și publicității, sesizările privind schimbarea de la Agerpres mi-au venit de la toate organizațiile naționale și internaționale de protecție a media, iar eu sunt foarte sensibil la ea”, a argumentat azi premierul.

Ce au reclamat angajații Agerpres

Cel mai recent Raport Frerex privind libertatea presei în România, realizat de Agenția de Monitorizare a Presei – ActiveWatch, a inclus principalele nemulțumiri ale angajaților agenției, în 2011 și începutul lui 2012.

„În 2011, conducerea interimară a Agenției Naționale de Presă Agerpres a fost acuzată de sindicatele pentru ziariști de nerespectarea drepturilor salariaților, lipsă de transparență a instituției și cheltuieli nejustificate din bani publici. Bunăoară, în iulie, Federația Română a Jurnaliștilor (FRJ) MediaSind a semnalat că angajații Agenției Naționale de Presă Agerpres ar fi fost „singurii angajați din massmedia cărora li se diminuaseră veniturile cu peste 30%” și ar fi avut cele mai mici salarii din presă (între 100 și 350 euro/ lună), întrucât nu beneficiau de drepturile din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Mass-Media, fiind considerați funcționari publici, nu angajați media”, arăta raportul ActiveWatch.

„În septembrie, Sindicatul Jurnaliștilor Profesioniști a dat în judecată conducerea ANP Agerpres pentru nerespectarea Legii 544/ 2001 privind liberul acces la informații de interes public. SJP solicitase răspunsuri la mai multe întrebări legate de modul în care administrația Agerpres a folosit banii publici. Printre altele, SJP solicitase conducerii Agerpres să precizeze, conform Legii 544/2001, „natura destinaţiei unor bunuri achiziţionate de instituţie şi care nu au legătură cu obiectul de activitate al agenţiei, cum ar fi drujbe, capcane pentru cârtiţe, maşini de tuns iarba, aspirator de frunze, pomi, arbuşti, trandafiri, gazon”. În ultima lună a anului, Tribunalul București a obligat conducerea Agerpres să facă publice informațiile solicitate de SJP”, se relata în documentul Agenției de Monitorizare a Presei.

Tensiunile din Agerpre au continuat și în 2012. „Astfel, în februarie 2012, Sindicatul Jurnaliștilor Profesioniști (SJP) a trimis un comunicat de presă în care acuza administrația Agerpres, în speță pe directorul general interimar Ioan Roșca, de cheltuieli din bani publici „pe cauze declarate inadmisibile”. Potrivit comunicatului SJP, „Ioan Roşca, a angajat, din bani publici, una dintre cele mai scumpe case de avocatură din ţară, [...] pentru a elimina, în instanţă, dreptul Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti de a-şi apăra membrii în faţa abuzurilor conducerii”. Judecătoria Sectorului 1 a declarat ca inadmisibilă contestarea reprezentativității acestui sindicat la nivelul Agerpres”, se preciza în raportul Freeex.

Ce prevede legea

Potrivit legii sale de funcţionare, Agerpres este condusă de un consiliu director, coordonat de un director general cu rang de secretar de stat.

Directorul general este propus de primul-ministru şi numit prin votul Parlamentului, cu avizul comisiilor de specialitate, în şedinţă comună a celor două Camere, în cel mult 15 zile de la nominalizare. În cazul unui vot negativ, procedura se reia în cel mult 30 de zile, arată Mediafax.

Durata mandatului directorului general al Agerpres este de 5 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri