Șeful Cancelariei premierului: Nu guvernatorul BNR decide dacă se majorează pensiile sau nu. E o decizie a Guvernului

Data publicării:
Ionel Danca PNL_2

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, spune că PNL va respecta majorarea pensiilor. Declarația vine după ce Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus că politicienii trebuie să fie foarte atenţi la majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, în condiţiile unei creşteri economice de numai 4%.

Și guvernatorul a insistat ulterior, spunând că acest gen de declarații trebuie luate în contextul în care facem o analiză macroeconomică. Dacă guvernatorul este chemat să prezinte o situaţie privind perspectivele macroeconomice – şi, uitându-ne la date, sigur că asta arată complicat. Asta nu înseamnă că guvernatorul decide dacă se majorează pensiile sau nu. Asta este o decizie a Guvernului, iar decizia Guvernului este una foarte clară”, a spus Ionel Dancă, joi, la Digi 24.

Tot ceea ce înseamnă drepturi salariale, drepturi la pensie aflate în plată, potrivit legilor în vigoare şi care urmează să crească, conform legilor în vigoare, noi, PNL și Guvernul le vom respecta. Inclusiv majorările salariale pentru profesori. atât cele de la 1 ianuarie, cât şi cele de la 1 septembrie, astfel încât profesorii să ajungă pe grila din 2022. Am spus acest lucru de nenumărate ori. Se pare însă că, în disperare de cauză, cei din PSD continuă să alimenteze aceste intoxicări. Repet, folosindu-se în mod absolut cinic şi ticălos de fricile oamenilor”, a mai spus Dancă.

Mugur Isărescu spunea miercuri că politicienii trebuie să fie foarte atenţi la majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, dacă „nu vrem să rătăcim vreo 40 de ani printr-un deşert financiar”.

Păi da, legea e mare şi lată, are atâtea prevederi. Hai să fim serioşi cu cifrele. Nu pot să vă dau acum un răspuns, pentru că nu am un răspuns. Aici nu este decât soluţie politică. Deci nu avem soluţie financiară şi economică. Când economia creşte cu 4% nu poate să crească ceva cu 40%, că nu e ceva marginal, e jumătate din populaţia activă a ţării. Deci câtă filosofie trebuie să faci aici? Într-adevăr soluţia este dificilă, dar e politică şi socială”, a spus guvernatorul BNR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...