SONDAJ INSCOP. PSD este pe primul loc în intențiile de vot la parlamentare, urmat de PNL și AUR. Partidul Dianei Șoșoacă trece pragul

Data actualizării: Data publicării:
calea victoriei
Majoritatea românilor ar vota PSD la alegerile legislative. Foto: Inquam Photos

Dacă duminică ar fi organizate alegeri parlamentare, PSD ar obţine 30.2% din voturi, PNL ar obține 20.1%, AUR 19.5%. Totodată, S.O.S., partidul Dianei Şoşoacă, ar trece de pragul de 5% necesar intrării în Parlament, arată datele celui mai recent sondaj realizat de INSCOP la comanda news.ro. Două treimi dintre românii intervievaţi sunt pesimişti în ceea ce priveşte traiectoria României, iar cei care consideră că țara merge totuși într-o direcție bună sunt în special tinerii, până în 30 de ani, oamenii educați și cei cu venituri mari.  

”Manifestă optimism în ceea ce priveşte direcţia în care se îndreaptă lucrurile în România mai ales tinerii până în 30 de ani, persoanele cu studii superioare, inactivii pasivi, persoanele cu venituri ridicate şi foarte ridicate”, relevă analiza socio-demografică.

Cei mai mulți dintre români ar vota cu PSD

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot şi 10 ”sigur da” voi merge la vot, 20,5% dintre români au ales 1, 2,5% au ales 2, 2% au ales 3, 0,9% au ales 4, 7,4% au ales 5, 1,9% au ales 6, 4,6% au ales 7. 6,7% indică 8, 4,5% 9 şi 48% indică 10. 1,1% reprezintă procentul non-răspunsurilor. 

Raportat la cei care au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (65,2% din total eşantion), 30,2% dintre români ar vota cu PSD, 20,1% cu PNL, iar cu AUR 19,5%.

Câți români ar vota cu UDMR și USR

Pentru USR ar vota 11,9% dintre români, în timp ce SOS ar obţine 5,2% dintre opţiunile de vot.

Pentru UDMR ar vota 4,9% dintre cei care şi-au exprimat o opţiune de vot, iar  pentru Pro România 2%.

1,9% dintre cei intervievaţi îşi exprimă opţiunea pentru Partidul Verde, 1,3% pentru PMP, 0,7% pentru PUSL, 0,6% pentru Forţa Dreptei şi 0,3% pentru REPER. 1,3% dintre respondenţi îşi exprimă preferinţa pentru alt partid.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda news.ro. Datele au fost culese în perioada 20-27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...