Video Exclusiv Sorin Grindeanu îi cere Gabrielei Firea să aibă răbdare: „Când vom decide pentru toată țara, decidem și candidatul pentru București”

Data actualizării: Data publicării:
ID216398_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sorin Grindeanu îi cere Gabrielei Firea să aibă răbdare până când va fi numită oficial candidat la PMB. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat, marți seara, la Jurnalul de Seară de la Digi24, la declarațiile Gabrielei Firea privind eticheta sa de candidat „deocamdată” la Primăria Capitalei. Ministrul spune că PSD nu a desemnat încă un candidat pentru această funcție, dar că el unul nu are cunoștință de existența unui alt doritor din partea social-democraților.

Liderul PSD Bucureşti, Gabriela Firea, s-a arătat nemulțumită de eticheta de candidat „deocamdată” la Primăria Capitalei. Senatoarea a afirmat că acest lucru nu o face să se simtă bine și că va tranșa această problemă în interiorul partidului.

Ministrul Grindeanu a afirmat că PSD nu a luat încă o decizie privind candidatul la Primăria Capitalei.

„Nu s-a luat niciunde. Eu astăzi am participat la o parte din ședințele pe care Marcel Ciolacu le-a avut cu regionalele. Nu s-a discutat de candidatura la Consiliul Județean Suceava sau Iași din partea PSD, spre exemplu”, a explicat acesta.

Grindeanu a mai adăugat că primarul Bucureștiului nu este de la PSD „pentru că am pierdut pe mâna noastră în 2020”.

„Asta nu înseamnă că astăzi trebuia să decidem candidații, nici nu a fost pe ordinea de zi așa ceva. Probabil că în perioada următoare, partidul își va desemna candidații pentru alegerile locale la nivel național, nu poate fi Bucureștiul un caz special față de celelalte candidaturi”.

Întrebat dacă este de acord cu afirmația Gabriliei Firea potrivit căreia există „o ezitare” din partea PSD în ceea ce privește candidatura sa la PMB, Grindeanu a răspuns: „Eu știu că doamna Firea a revenit în funcția de președinte a PSD București, are loc acum o activitate de organizare care a lipsit în 2020... Noi în 2020 nu am organizat foarte bine numărătoarea paralelă a voturilor și asta a fost un mare minus, și acum mă miră de ce nu s-a făcut acest lucru. Ei acum sunt în etapa de organizare internă, a echipelor de campanie, a lucrurilor care țin indiferent de candidat, de bucătăria internă a fiecărui partid”.

„Eu nu am cunoștință de alt candidat care să fi spus că își dorește să fie primar general”, a mai adăugat Grindeanu.

Întrebat, de asemenea, dacă este de acord cu supărările Gabrielei Firea privind statutul de „deocamdată” candidat, ministrul a răspuns: „De unde să știu eu supărările Gabrielei Firea? Când va veni ședința PSD în care se vor decide candidații, când vom decide în toată țara, se va decide și pentru București. Nu poate să meargă PMB înaintea celorlalte din țară”:

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...