Stroe (PNL): Nu s-a cerut UDMR cedarea vreunui portofoliu. Poate fi și o tactică a lor în pregătirea unor viitoare negocieri

Data actualizării: Data publicării:
ionut stroe
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe, a declarat marți la Digi24 că nu s-a cerut UDMR cedarea vreunui portofoliu și că în opinia sa, aceste tensiuni create pot fi o tactică a UDMR în pregătirea unor viitoare negocieri. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe, a declarat marți la Digi24 că nu s-a cerut UDMR cedarea vreunui portofoliu și că în opinia sa, aceste tensiuni create pot fi o tactică a UDMR în pregătirea unor viitoare negocieri.

 

"PNL nu-și dorește a lua UDMR-ului această poziție. Noi am spus-o foarte clar, ne dorim continuitate în ceea ce privește guvernarea, în actuala ecuație politică și coaliție. Pe cale de consecință, ne dorim UDMR alături și vă spun sincer că sub nicio formă și pe nicio cale, nu li s-a cerut să cedeze vreun portofoliu. Obiectivul tuturor, atenție, al tuturor partidelor din această coaliție, ar trebui să fie guvernarea și stabilitatea țării, în acest moment, nu cramponarea de anumite funcții sau păstrarea cu orice preț prin lansarea unor mesaje, gen celui pe care l-a făcut domnul Botod aseară.

Eu nu am detalii, apropo de ce spunea dânsul, cu retragerea de la guvernare. Nu știu să fi avut loc negocieri sau domnia sa să fi participat, și bine ar fi să lămurească chestiunea aceasta, la vreo negociere, dar sincer vă spun, este o opinie personală, eu mă gândesc că poate fi și o tactică a UDMR-ului în pregătirea unor viitoare negocieri, o tactică pe care o aplică de acum pentru a-i permite menținerea acestor patru portofolii.

Dar, repet foarte clar, nu au existat astfel de discuții în structurile de conducere ale PNL și nici în cadrul coaliției și evident că nu înțelegem de ce se încearcă crearea acestei teme și a a cestei false tensiuni în cadrul coaliției.", a declarat Stroe.

El a adăugat că indiferent de ce va decide UDMR, se va încerca să se asigure continuitatea guvernării: "UDMR-ul, dacă decide în acest sens, în mod evident că vom încerca să asigurăm continuitatea acestei guvernări și dacă e să revenim la momentul în care s-a realizat această construcție politică, stabilitatea a fost motivul pentru care am reușit să facem anumite compromisuri, să dovedim maturitate, să putem conlucra, noi, liberalii, cu PSD, respectiv UDMR la vremea respectivă, pentru că asta este singura ecuație politică care ne poate asigura stabilitate și bineînțeles, o guvernare bună. Dacă UDMR decide într-un mod sau altul, asta este o chestiune care îi privește în mod direct. Noi am spus-o foarte lar, sub nicio formă și pe nicio cale nu li s-a cerut să iasă sau să cedeze vreun portofoliu și ne-am dori să continuăm în actuala formulă politică. Dacă dânși decid altceva, asta este o chestiune care îi privește în mod direct. Impresia mea este că, lansate public, nu în interiorul coaliției, chestiuni de genul acesta pot fi și un fel de tactică de a pregăti viitoare negocieri care nu au avut loc, apropo de portofolii și de cum va evolua Guvernul din luna iunie încolo."

Totodată, Stroe a subliniat că nu au existat discuții în PNL despre posibilitatea scoaterii UDMR de la guvernare.

De asemenea, Ionuț Stroe a adăugat că nu au fost analize despre cum s-ar reflecta asupra PNL ieșirea UDMR din Coaliție: "Cercetările sociologice nu au niciun fel de relevanță în ceea ce privește deciziile PNL. Nu-mi aduc aminte să fi avut vreo analiză pe acestă chestiune, referitoare la cum se referă în scorul PNL ieșirea UDMR de la guvernare sau alte chestiuni." 

Csoma Botond, liderul deputaţilor UDMR, a declarat luni că a aflat oficial faptul că PNL vrea să ia Ministerul Mediului deţinut în prezent de Tanczos Barna, la rotaţia premierilor de la sfârşitul lunii. Azi, la Digi24, el a subliniat că UDMR dorește să păstreze la rotativă portofoliile pe care le-a avut până acum. Totodată, el a spus Uniunea ar avea oameni profesioniști pentru ministerele Agriculturii și Energiei. 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...