Stroe: PNL va cere audierea șefului ASF în cazul creșterii tarifelor la polițele RCA

Data actualizării: Data publicării:
audiere-ionut-stroe-inquam-ganea (1)
Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liberalii vor solicita audierea în Parlament a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, pe tema preţurilor la poliţele RCA, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, după şedinţa Biroului Executiv al partidului.

„Cea de-a doua concluzie a şedinţei noastre de astăzi ţine de o problemă a sistemului de asigurări, problemă generată poate şi de falimentul unei mari companii de asigurări anul trecut şi soluţiile pe care ni le dorim în acest moment ţin, pe de-o parte, de stoparea creşterii preţurilor poliţelor RCA, iar, pe de altă parte, de anumite măsuri pe care ni le dorim a fi adoptate pentru a preîntâmpina anumite posibile practici similare a celor care, din păcate, au dus la falimentul acestei mari companii şi la generarea tuturor problemelor ulterioare”, a precizat Stroe.

El a informat că PNL va solicita audierea preşedintelui ASF într-o şedinţă comună a Comisiilor de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

„Trebuie să ne asigurăm că nu poate fi vorba de o anumită lipsă de acţiune ca în cazul crizei din zona energiei şi, pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că în momentul de faţă ASF studiază şi vine cu propuneri concrete privind stabilizarea preţurilor asigurărilor în România. Afectaţi sunt deopotrivă atât proprietarii de maşini şi vehicule, cât şi transportatorii”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.

Întrebat dacă s-ar impune o demitere sau o demisie a preşedintelui ASF, el a afirmat: „Concluzii şi decizii putem să tragem după ce avem aceste audieri în Parlament. Parlamentul este autoritatea care exercită control parlamentar asupra activităţii ASF, nu putem de la bun început ieşi cu astfel de solicitări, cum la fel probabil că şi în plan public, nu numai în plan politic vom avea măsuri clare şi bine definite din partea ASF”.

ASF: Vom da curs oricărei invitații din partea Parlamentului pentru a prezenta lămuriri

„Autoritatea de Supraveghere Financiară a luat la cunoștință de anunțul făcut de Partidul Național Liberal de a solicita audierea Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară într-o ședință comună a Comisiilor de Buget-Finanţe ale Camerei Deputaţilor și Senatului, în scopul prezentării situației din piața RCA (asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie), precum și soluțiile pe termen lung. 

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară va da curs oricărei invitații din partea Parlamentului, pentru a prezenta lămuriri cu privire la activitatea sa și la evoluțiile piețelor pe care le supraveghează.

Totodată, având în vedere legislația europeană în vigoare, Autoritatea de Supraveghere Financiară a menționat întotdeauna faptul că nu poate interveni, în sensul impunerii nivelului primelor de asigurare, indiferent de categoria și tipul autovehiculului sau de segmentul în care se încadrează proprietarul acestuia. Orice încălcare a directivelor europene (în cazul de față, Directiva 2009/138/EC privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare - Solvabilitate II) poate atrage procedura de infringement.

Cu referire la modul de stabilire a tarifelor RCA de către societățile de asigurare, precizăm că acestea își calculează tarifele RCA bazându-se, în principal, pe propriul istoric al daunalității și pe previziunile cu privire la evoluția acesteia și a altor cheltuieli care decurg din încheierea contractelor RCA, potrivit art. 18 – Stabilirea primei de asigurare RCA și informarea asiguratului din Legea nr. 132/2017”, a transmis, luni, Autoritatea de Supraveghere Financiară, printr-un comunicat de presă.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tragedie la Lisabona: trei morți și peste 20 de răniți după ce funicularul Gloria a deraiat VIDEO
Digi FM
"Nu aș lucra niciodată cu astfel de oameni". Liam Neeson dezvăluie regula de aur pe care o respectă mereu pe...
Pro FM
Antonio de la Rua, din nou în public, la un concert susținut de Shakira. Fan: „Privește-i chipul, sigur are...
Film Now
Salma Hayek, 59 de ani serbați în costum de baie, cu un cocktail în mână, pe barcă: "Încă dansez. Vă...
Adevarul
Putin rescrie istoria retragerii din 2022 din marșul spre Kiev: „Ne-au rugat insistent europenii”
Newsweek
Se schimbă modul de acordare pentru pensia de handicap. Ce condiții trebuie îndeplinite? Document
Digi FM
"Nu există nimic magic în trei mese pe zi". De ce pentru unii funcționează două mese, iar pentru alții mai...
Digi World
Arheologii au scos la iveală în deșertul Egiptului o descoperire de valoare și secrete vechi de peste 1.500...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă
Film Now
Dwayne Johnson, mai slab ca niciodată. Val de reacții după apariția actorului la Veneția: „De cât timp n-a...
UTV
Mădălina Ghenea, a întors toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția 2025. Presa din Italia a...