Exclusiv Reforma propusă în Sănătate: contribuția pacienților la privat, eliminată treptat. Ministrul vrea spitale „strategice” (surse)

Andreea Ghiorghe Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - GUVERN - MASURI FISCALE - CONFERINTA - 3 IUL 2025
Alexandru Rogobete. Inquam Photos / George Călin

Ministerul Sănătății ar vrea să elimine treptat, până în 2028, contribuția personală pentru pacienții tratați în spitale private care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, se arată într-un draft de proiect în posesia căruia Digi24.ro a intrat. Sunt propuse sancțiuni mai mari pentru internări fictive, iar ministrul vrea „spitale strategice”. 

Potrivit documentului în posesia căruia Digi24.ro a intrat, eliminarea contribuției personale la spitalele private cu contract CNAS se va face treptat, pe o perioadă de trei ani. La finalul acestui interval, Ministerul Sănătății spune că orice pacient asigurat va putea beneficia de tratament în unități medicale private fără costuri suplimentare, exact ca într-un spital public.

„Ajustarea treptată, până la eliminare a contribuției personale pentru serviciile medicale spitalicești în unități private decontate în sistem DRG, pe care o pot plăti asiguraţii care optează să beneficieze de unele servicii medicale acordate de furnizorii privaţi care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, în asistența medicală spitalicească”, reiese din draftul consultat.

Pe de altă parte, medicii care se formează în spitale private vor rămâne fără bani de la stat, acestia urmând să fie plătiți direct de către spitalele respective.

„Eliminarea plății de la bugetul de stat a rezidențiatului la spitalele private, salariul fiind aferent muncii prestate de resident, motiv pentru care salariul se va plati de catre unitatea sanitara”, propune ministerul.

Bani mai mulți pentru medicii din ambulatoriu

Se discută și creșterea valorii punctului pe serviciu medical în ambulatoriu de la 5 lei la 8 lei începând cu anul viitor: „Majorarea valorii punctului pe serviciu medical în ambulatoriul clinic de specialitate de la o valoare de 5 lei, la o valoare de 6,50 lei de la 1 august 2025 și la 8 lei începând cu 1 ianuarie 2026, pentru degrevarea spitalelor de cheltuielile cu spitalizările continue care pot fi rezolvate la nivelul ambulatoriului de specialitate”.

Spitale „strategice”

Ministerul Sănătății propune și o reclasificare a spitalelor în funcție de competență, dotare și complexitatea cazurilor. Ar putea fi introdusă o nouă categorie – spitalele strategice, care ar trebui să primească sprijin sprioritar pentru a gestiona cazuri critice și situații speciale.

De asemenea, medicii ar putea avea acces mai flexibil la consultațiile din ambulatoriu: „Medicii din spital vor putea oferi mai ușor consultații și în policlinica spitalului (ambulatoriu), în funcție de timpul lor disponibil. Astfel, pacienții vor găsi mai ușor loc la specialist, fără liste lungi de așteptare și fără să fie trimiși direct în spital. Mai mulți medici în ambulatoriu înseamnă acces mai rapid și mai eficient la îngrijire”.

Ministerul mai propune și mutarea cazurilor ușoare din spitale către ambulatoriu, adică în regim de consultații fără internare.

Sancțiuni mai mari

Sunt propuse și sancțiuni mai mari pentru fraudele din sistem. Medicii și șefii de secție implicați în internări fictive sau raportări false vor fi sancționați, iar spitalul va fi obligat să returneze banii încasați nejustificat.

Pentru prima abatere, medicul în cauză ar putea fi suspendat până la doi ani de la contractul cu Casa de Asigurări, iar spitalul va plăti o amendă de 10% din valoarea serviciilor fictive. Situația va fi raportată și la Colegiul Medicilor, care poate decide interzicerea practicii.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să susțină, de la ora 17:00, o conferință de presă la Guvern, pentru a anunța principalele modificări propuse. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Theo Rose și Anghel Damian emană iubire. Sunt născuți la o zi distanță: "Gravităm firesc unul în jurul...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Șomajul în China a născut „munca fantomă”: Disperați, tinerii plătesc 4 euro pe zi pentru a păcăli statul și...
Newsweek
Primele bănci au virat, deja, pensiile pe card. 1.300.000 pensionari primesc sume mai mici. De ce?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”