Surse: USD face calcule pentru un guvern fără UDMR. Reacția lui Victor Ponta

Data publicării:
oprea ponta constantin usd fb-2

Actualizare 17.10. Premierul Victor Ponta a reacționat la ipoteza ca USD să încerce să formeze un guvern fără UDMR afirmând că este „eronată”.

Pe de altă parte, la Guvern urmează să aibă loc o întâlnire la care participă vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Economiei Constantin Niță și ministrul Agriculturii Daniel Constantin.

___________________

Liderii USD şi UDMR aveau o întâlnire programată în această seară pentru a discuta despre structura şi programul noului Guvern. Discuțiile au fost însă amânate pentru luni, potrivit unor surse politice.

Există semne că negocierile dintre cele două formațiuni au ajuns într-un impas. Pe de altă parte, USD caută pentru ambele camere ale Parlamentului variante de majorități care să nu includă UDMR și care să includă, în schimb, parlamentarii minorităților și pe cei ai PPDD, ca și o parte din aleșii care sunt în acest moment neafiliați.

USD era aproape de majoritate chiar înainte să înceapă negocierile cu UDMR pentru că PSD și UNPR au 253 de parlamentari, iar împreună cu aleșii PC sunt 279. Este nevoie de 288 de parlamentari pentru a avea majoritate. Aceste voturi ar putea să vină ușor de la parlamentarii minorităților, care au asigurat USD de sprijinul lor.

Este însă o majoritate fragilă. La Senat, USD mai are nevoie de un vot pentru a putea trece legile organice, pentru care este nevoie de majoritate absolută. Aceasta, în condițiile în care mulți parlamentari lipsesc oricum de la lucrări. Acesta este unul din motivele pentru care au fost începute negocierile cu UDMR.

Din declarațiile surselor social-democrate pentru Digi24, nu solicitările UDMR în ceea ce privește posturile de miniștri au fost cele care au dus negocierile într-un impas. Mai degrabă este vorba despre solicitări legate de statutul minorităților, condiții pentru care UDMR luptă de fiecare dată când își negociază intrarea într-un guvern.

Un politician social-democrat a declarat pentru Digi24 că sunt „multe lucruri” care au făcut ca negocierile să fie îngreunate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul neaşteptat făcut de Lia Olguta Vasilescu în spatele lui Crin Antonescu! Nu şi-a dat seama că e filmată...
Digi FM
Kathleen Turner, actrița din „Giuvaierul Nilului”, de nerecunoscut. Vedeta în vârstă de 70 de ani se...
Pro FM
Anca Țurcașiu, declarații neașteptate despre căsătoria cu iubitul ei: „Trăim clipa!” Cei doi se cunosc de mai...
Film Now
CinemaCon 2025, în Vegas. „Box-office-ul este în declin. Avem nevoie de o redresare. Avem nevoie de mai multe...
Adevarul
Obiceiuri zilnice pe care europenii le respectă și de care americanii n-au auzit
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale, praf în ochi. Propunerea guvernului îi lasă cu pensii de 38.000 lei
Digi FM
Acuzat de viol, Russell Brand, fostul soţ al lui Katy Perry, susţine că nu a fost „niciodată un violator”
Digi World
O femeie a fost dependentă de solar ani la rând. Cum a ajuns să arăte pielea ei este devastator: „Dacă aș fi...
Digi Animal World
O pisică pierdută de cinci ani s-a întors la familia ei chiar de Ziua Mamei: „A fost un miracol”
Film Now
Kate Hudson, despre Matthew McConaughey, cu care a avut mereu super chimie pe ecran: „Este una dintre marile...
UTV
Romina Gingașu răspunde zvonurilor despre divorțul de Piero Ferrari. „Presiunea în cuplul nostru vine din...