T. Băsescu va discuta cu șeful CIA despre interceptarea corespondenței electronice a românilor

Data publicării:
john brennan propus ca director CIA

ACTUALIZARE 14.35: Înaintea de întrevederea cu Traian Băsescu, directorul CIA s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta, cei doi discutând despre cooperarea în cadrul parteneriatului strategic dintre România şi SUA. 

Întrebat despre scandalul din SUA referitor la interceptarea de către serviciile secrete a corespondenţei electronice şi dacă l-ar deranja ca şi e-mailul său să fie monitorizat, Traian Băsescu a declarat că, la nivelul acestui mediu, nu se mai vorbeşte despre „confidenţialitate absolută”.


John Brennan a fost confirmat, în luna martie a acestui an, în functia de director al CIA.

Publicațiile The Washington Post şi The Guardian au scris, recent, despre existenţa a două programe secrete ale serviciilor de informații americane. Unul priveşte colectarea a datelor apelurilor telefonice în Statele Unite de către operatorul Verizon şi, se pare, şi de către alţi operatori.

Celălalt program, numit PRISM, vizează interceptarea comunicaţiilor internauților străini, care se află în afara teritoriului Statelor Unite, pe nouă reţele mari de socializare.

Potrivit cotidianului britanic The Guardian, diplomaţii şi oficialii străini participanţi la summitul G20 din Londra de acum trei ani au fost monitorizaţi şi apelurile telefonice au fost interceptate.

De pe terminalele BlackBerry ar fi fost supravegheate şi e-mailurile. În plus, unii dintre delegaţi ar fi fost îndrumaţi să utilizeze calculatoare setate să intercepteze e-mail-urile şi cu software de supraveghere a navigării pe internet.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri