Titus Corlăţean merge la Haga, în februarie, unde va discuta despre aderarea la Schengen

Data publicării:
titus 20corlatean 20resized 20mfax 2042365 2044011-46034

„În cadrul convorbirilor a fost confirmată realizarea vizitei şefului diplomaţiei române la Haga, în prima parte a lunii februarie 2013, şi includerea în programul vizitei a unei componente parlamentare”, a informat un comunicat MAE transmis agenției Mediafax.

În cadrul întâlnirii cu Timmermans, Corlăţean a reiterat obiectivul aderării la spaţiul Schengen şi a reamintit faptul că România a finalizat implementarea măsurilor compensatorii decise la Consiliul European din martie 2012, precizează comunicatul MAE.

Potrivit sursei citate, cei doi miniştri au trecut în revistă stadiul relaţiilor bilaterale, evocând domeniile prioritare de cooperare bilaterală şi europeană şi au exprimat interesul comun pentru aprofundarea dialogului politic şi consolidarea, în continuare, a cooperării economice şi comerciale româno-olandeze.

„De asemenea, cei doi oficiali au subliniat cu satisfacţie nivelul foarte bun al schimburilor comerciale bilaterale, Olanda ocupând primul loc în clasamentul investitorilor străini în România. Ministrul Titus Corlăţean a evocat dinamica foarte bună a schimburilor comerciale înregistrată în ultimii doi ani şi perspectivele de viitor cu privire la valorificarea importantului potenţial existent”, se mai arată în comunicat.

În 14 ianuarie, Corlăţean şi Timmermans au stabilit, într-o convorbire telefonică, „realizarea, în următoarele săptămâni, posibil la începutul lunii februarie 2012, a unei întrevederi oficiale la Bucureşti sau la Haga”. Cei doi oficiali s-au întâlnit şi săptămâna trecută, la reuniunea miniştrilor de externe din UE privind situaţia din Mali.

Olanda şi Germania sunt ţările care au blocat în ultimul timp o decizie a Consiliului JAI privind aderarea la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei, anunţând că pentru a accepta acest lucru aşteaptă progrese în următorul raport MCV al Comisiei Europene, care va fi prezentat la sfârşitul acestei luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
1.300 de microbuze cumpărate la preț dublu cu fonduri PNRR, printr-o firmă apropiată de PNL. De la 90.000 la...
Newsweek
Șocul vieții pentru un pensionar. La o pensie de 598 lei i-au oprit 60 lei CASS. Sunt 400.000 cazuri
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”