Exclusiv Traian Băsescu: „Dacă PSD refuză să intre la guvernare, acest partid se destramă.” Ce spune despre viitorul premier

Data publicării:
Traian Băsescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Traian Băsescu a declarat luni, la Digi24, întrebat despre formarea noului Guvern, că PSD trebuie să intre la guvernare, iar dacă refuză, partidul se va destrăma. „Își vor da seama că intrarea în opoziție e un risc mai mare decât să rămână la putere”, a afirmat acesta. Fostul președinte a vorbit și despre cât de viabilă e varianta unui premier tehnocrat.

Întrebat dacă e posibil un guvern minoritar fără PSD, Traian Băsescu a răspuns: „Cred că este exclusă posibilitate a unui guvern minoritar, având în vedere ce au de făcut în perioada imediat următoare. PSD-ul trebuie să fie la guvernare. În opinia mea, dacă vor refuza să intre la guvernare, acest partid se destramă.

Ideea că se vor reface în opoziție este greșită în cazul lor și în situația actuală, pentru că au responsabilitatea majoră a situației în care a ajuns țara, economia, bugetul, deficitul comercial și toate cele. Au guvernat neglijent, fără a fi responsabili pe ceea ce fac și chiar dacă s-ar duce în opoziție, ar fi doar un semn de lașitate și nicidecum de maturitate. Ar fugi de momentul la care trebuie să îndrepte ce au stricat, trebuie să repună țara în situația de a fi funcțională. Deci, părerea mea este că își vor da seama că trecea în opoziție este un risc mai mare decât rămânerea la putere.”

Despre un premier tehnocrat

Întrebat dacă e viabilă varianta unui premier tehnocrat, Traian Băsescu a spus: „În politică se poate orice, dar a însărcina un tehnocrat să formeze un Guvern e ca și cum ai delega pe cineva să facă treaba în locul tău. Ori partidele, în moment de dificultate, au responsabilitatea să-și asume. De altfel, noi am ajuns aici exact din lașitatea partidelor de a-și asuma la simț măsuri care trebuiau luate pentru a preveni situația în care am ajuns”.

„Dacă vrem un premier care nu-i conștient de ce face, am putea să optăm pentru Ciolacu, să-l mai punem o dată, că el n-a înțeles nimic din dramele pe care le generează pentru români modul cum el a guvernat. Îl mai aducem și pe generalul Ciucă, de asemenea un inconștient în procesul de guvernare, și cu doi inconștienți ne ducem la fund. În ceea ce privește găsirea unui premier responsabil, conștient și cu capacitatea de a înțelege în ce situație suntem, nu m-aș pronunța și o să vă spun de ce. Știu reacțiile din PSD, din PNL - când eu am un punct de vedere ei îl resping, așa că n-aș vrea să fac rău unui om care ar putea să fie un bun premier și să-l nominalizez public. Vom vedea după ce își nominalizează ei premierul care poate rezolva problemele”, adaugă el.

„România nu mai suportă amânări”

Băsescu spune că formarea noului Guvern va fi una dintre cele mai mari provocări ale președintelui ales Nicușor Dan.

„Cred că formarea unui guvern este cea mai mare problemă, mai ales că bâlbâim activitățile și deciziile încă de anul trecut, de la celebrele alegeri comasate locale și europarlamentare. Deci avem aproape un an de când stăm într-o situație așa de lasă că amânăm până la alegerile următoare, amânăm până la legislative, amânăm și prezidențialele, ba le anulăm, ba le amânăm. Iar acum a intra iar într-un proces al amânărilor este aproape, nu vreau să par exagerat, dar este aproape o crimă împotriva României. România nu mai suportă amânări. Are nevoie de decizii de acțiune”, a spus el.

„Cea mai mare problemă pe care o are acum Guvernul este incapacitatea de a lua decizii. Cred că este cel mai mare risc - prelungirea acestei incapacități de a lua decizii este un risc major pentru România. Riscăm să ne pierdem toată credibilitatea recuperată cât de cât prin victoria lui Nicușor Dan. Deci avem nevoie de decizii, acțiune, decizii, acțiune”, adaugă fostul președinte.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
Digi FM
Momentul în care Elena Udrea își reîntâlnește fiica, după ieșirea din închisoare. Micuței nu-i venea să...
Pro FM
„Amore”. Dua Lipa, îndrăgostită pe străzile din Palermo, în imaginile de peste 2 milioane de like-uri
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Povestea neașteptată a FBI. Ce legătură a avut cu familia lui Napoleon și cum a ajuns un departament de...
Newsweek
Dezastru: 10.000.000.000€ împrumut pentru pensiile contributive. Pensiile speciale sunt 3 miliarde €
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Pisica cu cel mai mare nas, în sfârșit diagnosticată. Motivul ciudat pentru care arăta atât de diferit
Film Now
Nicole Kidman și Sandra Bullock, în primele imagini de pe platourile de la „Practical Magic 2”: „Vrăjitoarele...
UTV
Lumea wrestlingului este în doliu: Hulk Hogan a murit la 71 de ani