Traian Băsescu își scrie memoriile

Data publicării:
basescu scrie

FOTO: Facebook

„Da, am început, am planul lucrării, am o schiţă. Am început să vorbesc în faţa unui microfon. Nu mă ajută nimeni, pentru că oferte sunt foarte multe, dar nu aş vrea să fie cunoscut conţinutul înainte să termin", a afirmat Traian Băsescu, întrebat dacă îşi va scrie memoriile.

El a spus că vrea să fie un volum care să se citească ușor și a precizat că va începe de la momentul candidaturii sale pentru primul mandat de preşedinte, în 2004.

„Încep de la campania electorală din 2004, memorii ca preşedinte. Aş vrea să fie o carte generală a mandatului de 10 ani, memorii, adică ce îmi aduc eu aminte şi susţinute cu trimiteri la documente. Deci, exact lucrurile cum le-am văzut eu (...). Încep de la cum am ajuns eu candidat în 2004", a spus Traian Băsescu.

El a adăugat că gradul de sinceritate va fi de „sută la sută”, dar a menționat că ce nu se poate spune nu o să scrie.

„Aş vrea ca volumul să fie citibil. Nu aş vrea să fac un volum de 500 de pagini, s-ar putea scrie. Dar intenţionez, pe urmă, să dezvolt un volum separat pe probleme de securitate naţională, pentru probleme economice, aşa cum le-am văzut eu”, a mai spus Traian Băsescu, arătând că volumul va respecta „calendarul evenimentelor”.

Fostul şef al statului a mai afirmat că acest volum va supăra mulţi oameni, însă „nu pe toţi”.

El a mai precizat că nu a citit volumele lansate de Klaus Iohannis şi nici pe cele ale lui Ion Iliescu, menționează Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Permisul auto suspendat în străinătate nu va mai fi valabil nici în România. UE schimbă regulile pentru șoferi
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Producătorii din spatele francizelor „Spider-Man” şi „Harry Potter”, la cârma următorului film cu James Bond
Adevarul
Cum au supraviețuit un tată și cele două fiice timp de 12 ore, după ce avionul lor s-a prăbușit într-un lac...
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiei la Mica Recalculare? Guvernul, anunț care dă fiori pensionarilor
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...