Traian Băsescu lansează o teorie despre „filiera olandeză” și legătura cu România

Data publicării:
traian basescu saluta la revedere foto facebook elena udrea 21 08 2015

Fostul preşedinte Traian Băsescu prezintă sâmbătă pe Facebook o succesiune de evenimente care au implicat oficiali olandezi, începând cu vizita premierului Mark Rutte la Bucureşti, continuând cu remarcile lui Frans Timmermans la adresa corupţiei din România, urmate de raportul Comisiei de la Veneţia care l-a avut ca raportor pe Martin Kuijerpe şi încheindu-se cu faptul că în 26 octombrie compania olandeză Damen, despre care afirmă că este cercetată pentru corupţie, se aştepta să primească un contract de la Guvernul român. Băsescu declară ironic că nu crede că „preacinstiţii” olandezi fac presiuni asupra Guvernului României în perspectiva acordării contractului către Damen.

traian basescu
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Într-o postare care are titlul "Filiera Olandeză - eu nu-i spun filieră mafiotă", Băsescu trece în revistă evenimentele care au implicat oficiali olandezi.

„Pe data de 12 Septembrie 2018 ne vizitează intempestiv Mark Rute Premierul Olandei care vine pentru câteva ore la Bucureşti pentru a da o declaraţie în care spunea că suntem o ţară coruptă, deci NU Schengen. Pe 01 Octombrie 2018 în Comisia LIBE a Parlamentrului European, olandezul Frans Timmermans, pulverizează pur şi simplu România printr-un raport despre corupţie şi stat de drept, raport împănat cu destule inadvertenţe. Pe 22 Octombrie 2018 Raportul Final al Comisiei de la Veneţia vine şi susţine inadvertenţele din raportul Timmermans, ba este chiar la un pas să ceară modificarea Constituţiei . Raportor a fost olandezul Martin Kuijer”, remarcă fostul preşedinte, potrivit News.ro.

Ultimul eveniment din lista sa este cel conform căruia „pe 26 octombrie 2018 compania olandeză Damen, suspectată şi anchetată pentru corupţie, se aştepta să primească un contract de 1,6 miliarde euro de la Guvernul României”, iar „decizia a fost amânată până pe 15 noiembrie 2018”.

„Eu nu cred că „preacinstiţii”, olandezi Mark Rutte, Frans Timmermans şi Martin Kuijer, s-au concertat pentru a face presiuni asupra Guvernului României în perspectiva acordării contractului de 1,6 miliarde euro către firma olandeză Damen, mai ales că aceasta este suspectată şi anchetată pentru corupţie. Nu cred nici că fotografiile apărute în presă cu Mark Rutte şi proprietarul Damen au semnificaţie nu... sunt doar aşa... ca să nu greşim câştigătorul”, comentează el.

Traian Băsescu declară, ironic, că se aşteaptă ca „preacinstiţii” olandezi Mark Rutte şi Frans Timmermans să acuze România de corupţie dacă „penalii ” de la Damen ar primi contractul de 1,6 miliarde euro pentru armată.

„Dacă vrem în Schengen, eliminăm olandezii „penali” de la Damen”, conchide el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...