Turcan: Supraimpozitarea muncii part-time a dus la scăderea cu peste 60.000 a locurilor de muncă

Data actualizării: Data publicării:
raluca turcan pnl
Raluca Turcan/ Facebook

Fostul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, viceliderul Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a criticat, vineri, păstrarea supraimpozitării muncii part-time, în condiţiile în care se observă o scădere cu peste 60.000 de locuri de muncă şi anunţă că susţine „corectarea acestei măsuri”.

„Eu o consider o măsură greşită şi dincolo de faptul că nu încurajează creşterea numărului de locuri de muncă, nici financiar nu îşi atinge ţinta pentru care ea a fost introdusă. (...) De aceea am depus un amendament la legea de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă. Din nefericire în Senat acest amendament a fost respins, dar la Camera Deputaţilor voi milita foarte puternic şi am foarte mulţi colegi care susţin corectarea acestei măsuri. Sper să şi reuşim”, a precizat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Turcan spune că s-au pierdut zeci de mii de locuri de muncă din cauză că Guvernul a supraimpozitat munca part-time.

„Din perspectiva numărului de contracte, ultimele evaluări pe care le aveam arătau următoarea evoluţie: o creştere într-adevăr a numărului de contracte pe perioadă nedeterminată, dar o scădere de aproape două ori a contractelor pe perioadă determinată.

Per ansamblu, la finalul lunii trecute se înregistra o scădere totală a numărului de contracte de muncă de aproximativ 70.000 de contracte de muncă, ceea ce înseamnă aproximativ 60 şi ceva de mii de locuri de muncă, pentru că o persoană poate să aibă mai multe contracte de muncă. De aceea, cifrele confirmă că această măsură a condus la scăderea numărului de locuri de muncă”, a afirmat Raluca Turcan.

Fostul ministru al Muncii a spus că în 2021, în mandatul ei, a crescut numărul de contracte de muncă, deşi era criză sanitară, conform Agerpres.

„Mai mult decât atât, în perioada similară de anul trecut, în plină criză sanitară, contractele de muncă au avut o evoluţie de creştere continuă şi principala mea preocupare ca ministru al Muncii a fost să creştem numărul de locuri de muncă”, a declarat Raluca Turcan.

Turcan atrage atenţia că suprataxarea muncii part-time a dus la creşterea fenomenului de muncă la negru.

„Şi ar mai fi de făcut un comentariu. Din cauza acestei măsuri, inclusiv o instituţie a statului român a arătat cu cifre că a crescut fenomenul muncii la negru, pentru că angajatorii dacă nu pot să suporte taxe suplimentare, atunci din nefericire recurg la abuzuri şi angajează persoane la negru. Deci, undeva, cel mai probabil, acea scădere de contracte de muncă se regăseşte în oglindă cu angajaţii la negru”, a încheiat Raluca Turcan.

Liderii PNL au discutat, la mijlocul lunii septembrie, despre supraimpozitarea contractelor part-time. Potrivit unor surse participante la ședință, fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a cerut eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, modificare care ar putea fi făcută în Parlament. După ședință, și fostul premier Florin Cîțu a transmis că „menținerea acestei suprataxari este un atac direct asupra oamenilor cu venituri mici”.

Anterior, în august, Ministerul Muncii a transmis că după anunțul conform căruia contractele de muncă part-time vor fi taxate și impozitate la nivelul salariului minim pe economie, cu excepțiile prevăzute în noul Cod Fiscal, în Registrul General de Evidență a Salariaților se observă faptul că există o creștere a numărului de contracte full-time.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...