Ţuţuianu cere excluderea din PSD a lui Rădulescu „Mitralieră” şi anunţă că îl dă în judecată

Data publicării:
adrian tutuianu_govro

Senatorul Adrian Ţuţuianu, preşedinte PSD Dâmboviţa, respinge acuzaţiile deputatului Cătălin Rădulescu privind instalarea unui sistem de monitorizare/înregistrare, şi adaugă că va cere excluderea acestuia din partid, rezervându-şi dreptul de a-l acţiona în judecată pentru „prejudicii de imagine”.

„În ultimele zile, am constatat, cu neplăcută surprindere, faptul că demersul privind scrisoarea adresată membrilor Comitetului Executiv (CEX) al Partidului Social Democrat (PSD) a generat din partea unor persoane reacţii numeroase. Unele dintre ele au proferat, în spaţiul public, diverse acuzaţii, cea mai aberantă şi frizând ridicolul fiind cea a deputatului Cătălin Rădulescu, numit de presa cu apelativul «deputatul mitralieră». Potrivit acestui personaj, aş fi permis instalarea, în sediul PSD, a unui sistem de monitorizare/întegistrare aparţinând Serviciului Român de Informaţii (SRI)”, scrie Ţuţuianu, sâmbătă, pe Facebook.

El respinge „cu fermitate” aceste acuzaţii, caracterizându-l pe Rădulescu drept un „personaj nefrecventabil”.

„În prima şedinţă de Birou Permanent Naţional (BPN) al PSD voi solicita domnului Liviu Nicolae Dragnea să informeze opinia publică cu privire la existenţa sau nu a unei asemenea stări de fapt (existenţa unui sistem de monitorizare/înregistrare), precum şi prezentarea tuturor detaliilor pe acest subiect. De asemenea, în prima şedinţă a CEX, voi solicita excluderea din PSD a lui Cătălin Rădulescu, acesta nefiind la prima situaţie când, prin declaraţiile sale, generează grave prejudicii de imagine”, precizează Ţuţuianu.

Senatorul adaugă că în situaţia în care există dovezi că SRI-ul a instalat vreun sistem la sediul PSD, acest lucru ar fi „de o gravitate maximă”, iar cei vinovaţi trebuie să suporte rigorile legii.

„Pentru gravele prejudicii de imagine aduse de domnul Cătălin Rădulescu îmi rezerv dreptul de a-l acţiona în judecată, urmând să răspundă atât civil, cât şi penal”, mai spune Ţuţuianu.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat, vineri, că Adrian Ţuţuianu a permis instalarea unui sistem de supraveghere SRI, însă a refuzat să precizeze unde.

„Există o persoană, eu nu vreau să nominalizez pe niciunul dintre ei. (...) Este total împotriva partidului şi a cursului firesc pe care ni l-a dat electoratul, au probabil o misiune a lor, dar trebuie să o explice astăzi şi sigur că trebuie să suporte şi rigorile pe care Comitetul Executiv le va hotărî. (...) Domnul Ţuţuianu. Întrebaţi-l pe dânsul unde. Trebuie să povestească dânsul mai multe, trebuie să ne spună şi nouă de ce protocoalele au fost legale”, a susţinut deputatul PSD.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noua lege pentru românii care construiesc sau dărâmă o casă. Obligații clare și amenzi de până la 2.000 de...
Digi FM
Ceasul purtat de Mark Zuckerberg a devenit viral. Cât costă și de ce este extrem de rar
Pro FM
Shakira și-a început anul în colanți mulați. “A furat” 2 milioane de like-uri cu atitudinea jucăușă: “Oare va...
Film Now
Maria Shriver, imagini sfâșietoare cu dezastrul lăsat în urmă de incendiile din Los Angeles: „Oamenii au...
Adevarul
Salarii generoase în Europa: câștigurile pot ajunge la 9.000 de euro pe lună. Ce se caută
Newsweek
Când intră pensia în ianuarie pe card: vineri sau luni? Informații contradictorii din Casa de Pensii
Digi FM
Tudor Chirilă, convins de o prezentatoare TV să-și cumpere o casă veche pe lângă Sibiu. FOTO după...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări
Film Now
Jessica Alba și Cash Warren divorțează după 16 ani de căsnicie. Apropiații actriței rup tăcerea: „Sunt...
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...