Un deputat ALDE a fost depistat cu coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
constantin-avram
Foto: zdbc.ro

Deputatul Constantin Avram a fost infectat cu coronavirus, potrivit unui comunicat transmis joi seară de ALDE, formațiunea din care face parte.

„Dl Constantin Avram a fost testat COVID 19 și confirmat pozitiv, în prezent fiind internat la Spitalul Județean Bacău, cu o stare generală bună. Precizăm că deputatul Constantin Avram nu a participat fizic la lucrările Parlamentului în această săptămână”, a transmis ALDE într-un comunicat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 460 de cazuri noi de cea mai mare creștere a numărului de cazuri de  din data de 22 aprilie.

La începutul lunii iunie, Constantin Avram și alți cinci deputați ALDE s-au afiliat grupului PSD. Ei activau ca deputați neafiliați după desființarea grupului ALDE.

„Vă informez că următorii deputaţi ALDE, începând de astăzi, 3 iunie, se vor afilia grupului parlamentar al PSD. Este vorba de Anton Anton, Constantin Avram, Steluţa Cătăniciu, Daniel Olteanu, Doru Oprişcan şi Varujan Vosganian”, a transmis Varujan Vosganian, de la tribuna Camerei Deputaților.

Afilierea la grupul PSD a venit într-o perioadă în care relația dintre cele două partide este una, din nou, foarte apropiată, existând dialog constant între Călin Popescu Tăriceanu și Marcel Ciolacu. Cele două partide ar putea colabora și la alegerile locale și parlamentare din acest an.

Constantin Avram este deputat de Bacău din 2012, ales din partea PC. În 2016 a fost reales după ce a candidat pe listele ALDE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ajutor de 533 de lei pe lună pentru unii pensionari. Ce condiții trebuie îndeplinite și ce acte sunt necesare...
Digi FM
Theo Rose, imagini nemaivăzute din copilărie. Cum o ironiza unchiul ei la doar cinci ani: „Ce urâtă, ce...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
Un dosar CIA a devenit viral, după ce a dezvăluit că „23 de soldați au fost pietrificați” de extratereștri
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale, în Parlament. Vor ajunge la 17.000 de lei, cât 6 pensii contributive
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Populația din California, atacată de leii de mare „demonici”. Cum explică oamenii de știință comportamentul...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, de nerecunoscut după ce a slăbit. Fiul lui Arnold Schwarzenegger s-a luptat mulți...
UTV
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate...