Un nou scandal în USR. A fost reluată numărătoarea voturilor pentru membrii Biroului Național, din cauza unei erori

Data publicării:
congres-usr-inquamphotos-george-calin (4)
Congresul USR. Foto: InquamPhotos/George Călin

Ionuț Moșteanu, membru în Biroul Național al USR, a declarat, marți pentru MEDIAFAX, că a fost reluată numărătoarea voturilor de la alegerile interne din cauza unei erori de soft. Astfel, la o primă numărătoare, Ștefania Petre era în BN, iar la o a doua intra Andrei Corbu.

„Acum încercăm să lămurim, să instituționalizăm o renumărare a voturilor. Ștefania Petre este o victimă coleterală a acestei erori. La prima numărătoare era în Biroul Național, iar la următoarea, intra colegul Andrei Corbu”, a explicat Ionuț Moșteanu, marți, pentru MEDIAFAX.

Acesta a explicat că a existat o eroare la nivelul softului, deoarece nu au fost toate buletinele electronice scanate corect, inversându-se niște numere, iar la numărătoarea buletinelor în format fizic, membri ai USR au sesizat greșeala.

„A fost vot pe liste deschise, preferențial, câteva buletine cu multe liste, multe nume și s-a făcut un soft de scanat buletinele, iar la numărătoare, câteva au fost numărate greșit, nu au scanat complet, iar numărând corect, pentru că există buletinele în format fizic, se face o reordonare, iar una din celelalte liste a prins un număr în locul numărului 9 de pe lista lui Cosette Chichirău. A fost o eroare a softului de numărare. Mâine (miercuri - n.r.) avem Biroul Național, vom lua act de renumărare și vom vedea rezultatele finale”, a completat Moșteanu.
Ionuț Moșteanu a mai spus că nu a fost vina Ștefaniei Petre pentru eroarea numărării voturilor, ci este posibil să fi fost greșeli la testarea sistemului în cadrul echipei de IT.

„Dacă vreți să dăm vina pe cineva, este vorba de IT-ști care au testat sistemul, poate nu și-au dat seama. La numărătoarea paralelă, ne-am dat seama că există niște greșeli”, a conchis Moșteanu.

Surse din partid au declarat, pentru MEDIAFAX, că, la ședința Biroului Național de miercuri, este posibil să fie validat Andrei Corbu ca membru al BN, în locul Ștefaniei Petre. Totodată, există posibilitatea ca USR să valideze un proces verbal prin care să fie luată în considerare numărătoarea oficială, au adăugat sursele citate.

La Congresul Național din week-end, USR a ales cei 24 de membri ai Biroului Național și au validat alegerea lui Dan Barna ca președinte al formațiunii.

De asemenea, potrivit unui anunț oficial al USR, au fost aleși și cei nouă vicepreședinți care fac și ei parte din Biroul Național: 1. Iulian Bulai, 2. Claudiu Năsui, 3. Cristina Prună, 4. Stelian Ion, 5. Nicolae Ștefănuță, 6. Liviu Mălureanu, 7. Cătălin Drulă, 8. Cristian Seidler, 9. Allen Coliban.
BN are în componență 24 de membri plus președintele USR, Dan Barna.

(Editor A.D.)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu 3.000-5.000 de lei. S-a anunțat și data exactă
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...