USR a sesizat ANI cu privire la averea lui Dragnea

Data publicării:
dragnea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a sesizat, miercuri, Agenţia Naţională de Integritate cu privire la declaraţiile de avere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în urma investigaţiilor jurnalistice cu privire la posibilele legături ale sale cu firma Tel Drum.

dragnea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Sesizarea a fost depusă ca urmare a investigaţiilor jurnalistice din ultima perioadă care au scos la iveală că Liviu Dragnea, al treilea om în statul român, ar fi posesorul unei averi considerabile care nu se regăseşte în nici una din declaraţiile sale de avere sau interese depuse de-a lungul anilor în care a ocupat funcţii de înaltă demnitate publică. Simpla suspiciune ce planează asupra unui înalt demnitar al statului român poate provoca daune considerabile asupra instituţiilor pe care acesta le reprezintă”, se arată într-un comunicat al USR.

Sesizarea face referire la una dintre proprietăţile care nu ar fi procurate din veniturile legale realizate de Liviu Dragnea în calitate de şef al unor instituţii publice, din municipiul Alexandria.

„Pe terenul de peste 7.000 de metri pătraţi din centrul oraşului este construită o vilă enormă, opiscină de dimensiuni considerabile şi un teren de tenis. Terenul şi facilităţile de pe el nu apar în declaraţiile de avere şi interese ale domnului Liviu Dragnea, motiv pentru care ar trebui să fie clarificată de către Agenţie provenienţa resurselor din care acesta a achiziţionat terenul şi  imobilul împreună cu anexele”, se mai arată în comunicat.

Sesizarea este făcută de acelaşi deputat care a făcut şi o plângere la DIICOT cu privire la informaţiile privind afacerile lui Dragnea din Brazilia.

„Înţelegem din presă că domnul Liviu Dragnea este pasionat de vacanţe exotice, mai ales în Brazilia. E limpede că salariile domniei sale obţinute ca angajat al unor instituţii publice nu îi permit stilul de viaţă pe care îl duce şi cred că este de datoria Agenţiei Naţionale de Integritate să clarifice dacă între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă există o diferenţă vădită, care nu poate fi justificată”, a spus deputatul Emanuel Ungureanu.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...