USR PLUS a adoptat o rezoluție: Discuții de două ori pe an despre reforme. Rămânerea la guvernare - „în măsura implementării” lor

Data actualizării: Data publicării:
comitet politic usr plus guvernare
Foto: Inquam Photos / George Călin

Comitetul Politic al USR PLUS, întrunit sâmbătă la București, a votat o rezoluție privind reanalizarea de cel puțin două ori pe ani a condițiilor și deciziilor necesare pentru funcționarea coaliției de guvernare. USR PLUS susține în continuare coaliția, chiar dacă parte din angajamentele asumate de formațiunea condusă de Dan Barna și Dacian Cioloș, cum ar fi desființatea Secției pentru investigarea magistraților, sunt blocate, potrivit unui comunicat de presă.

Rezoluția USR PLUS a fost votată ca urmare a prezentării unui raport privind stadiul de îndeplinire a reformelor asumate de USR PLUS în Programul de Guvernare negociat cu partenerii politici. Potrivit comunicatului, o mare parte a angajamentelor sunt în faza de „organizare de șantier“, altele sunt în curs de implementare, iar câteva sunt chiar duse la bun sfârșit.

Totuși, câteva dintre angajamentele USR PLUS luate în fața electoratului și incluse în Programul de Guvernare sunt blocate: desființarea Secției Speciale, activarea comisiei parlamentare pentru codul electoral, depolitizarea serviciilor deconcentrate, se mai precizează în comunicat.

"În aceste condiții, dar ținând cont și de faptul că activitatea Guvernului și viteza reformelor trebuie îmbunătățite pentru a stabiliza premisele pentru ca, în 2024, guvernarea de dreapta reformatoare să continue și că Protocolul de Coaliție este slab instituționalizat în practică, iar mecanismele de rezolvare a diferendelor funcționează dificil sau deloc, Comitetul Politic al USR PLUS a decis ca deciziile necesare pentru îmbunătățirea funcționării Coaliției și a actului guvernamental să fie reanalizate de două ori pe an sau ori de câte ori situația politică o impune. Analiza se va face pe baza unui raport de îndeplinire a angajamentelor de guvernare asumate în campania electorală.

Prima astfel de discuție ar urma să aibă loc imediat după finalizarea congreselor UDMR, PNL și USR PLUS", se arată în comunicat.

USR PLUS susține în continuare coaliția de guvernare

Rezoluția votată sâmbătă mai prevede continuarea susținerii Coaliției de guvernare și a mandatului acestui Guvern în măsura implementării reformelor asumate prin Programul de Guvernare, dar și susținerea fermă a reprezentanților USR PLUS în Guvern și mandatarea conducerii partidului de a urmări îndeplinirea angajamentelor din programul de guvernare în actuala formulă guvernamentală.

Comitetul Politic al USR PLUS s-a reunit sâmbătă, la Teatrul Național din București, pentru prezentarea candidaturilor la preşedinţia formaţiunii şi pentru componenţa Biroului Naţional al USR PLUS.

Textul integral al rezoluției:

Copreședinții Dacian Cioloș și Dan Barna supun Comitetului Politic rezoluția privind susținerea echipei guvernamentale:

„Comitetul Politic al USR PLUS,

Înțelegând că misiunea și responsabilitatea acestei coaliții este să asigure reformele necesare modernizării României atât acum, cât și în 2024;

Luând act de blocajele care încă subzistă în cadrul Coaliției în ceea ce privește decizii asumate împreună la formarea Guvernului (cu titlul de exemplu desființarea Secției Speciale, activarea comisiei parlamentare pentru codul electoral, depolitizarea serviciilor deconcentrate);

Văzând că pe de o parte există puncte din angajamentele de guvernare care au fost realizate sau care sunt în curs de realizare prin eforturile reprezentanților partidului în Guvern (miniștri, secretari de stat, președinți și vicepreședinți de agenții), dar că pe de altă parte reforme importante asumate în Programul de Guvernare nu au fost încă inițiate, în ciuda eforturilor USR PLUS;

Considerând că activitatea Guvernului și viteza reformelor trebuie îmbunătățite pentru a stabiliza premisele pentru ca, în 2024, guvernarea de dreapta reformatoare să continue;

Constatând că Protocolul de coaliție este slab instituționalizat în practică și mecanismele de rezolvare a diferendelor funcționează dificil sau deloc;

Decide:

Reanalizarea în Comitetul Politic imediat după finalizarea congreselor UDMR, PNL și USR PLUS a deciziilor necesare pentru îmbunătățirea funcționării Coaliției și a actului guvernamental. Analiza se va face pe baza unui raport de îndeplinire a angajamentelor de guvernare asumate în campania electorală. Astfel de reuniuni se vor convoca bianual sau ori de câte ori situația politică o impune.

Continuarea susținerii Coaliției de guvernământ și a mandatului acestui Guvern în măsura implementării reformelor asumate prin Programul de Guvernare pe baza unui calendar precis asumat în Coaliție în perioada imediat următoare.

Susținerea fermă a reprezentanților noștri în Guvern și celelalte structuri de guvernare și mandatarea conducerii partidului de a urmări îndeplinirea angajamentelor din programul de guvernare în actuala formulă guvernamentală“.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...